Primăria Bistrița: "Varodimex a închiriat abuziv spațiu, pentru vânzătorii de flori"

"Primăria Municipiului Bistrița își reafirmă angajamentul ferm de a respecta și aplica legea în interesul comunității locale. În acest context, ne vedem nevoiți să semnalăm o situație inacceptabilă generată de operatorul economic Varodimex SRL, care sfidează în mod evident deciziile administrației locale", a transmis Primăria Bistrița, într-un comunicat de presă.

"Mai exact, acest operator a închiriat în mod abuziv spațiul domeniului public al Municipiului Bistrița către vânzători ambulanți de flori, deși acest spațiu nu se află în proprietatea sa. Această practică ilegală contravine măsurilor stabilite de municipalitate pentru a asigura ordine și transparență în activitatea comercială desfășurată pe domeniul public.
Reamintim că, începând din acest an, Primăria Municipiului Bistrița a decis să elimine haosul generat de vânzătorii ambulanți, stabilind zone clar delimitate pentru desfășurarea acestui tip de comerț. Cu toate acestea, anumite entități consideră că pot ignora regulile și acționa după propriile interese, ceea ce este de neacceptat.

În urma sesizărilor primite, structurile de specialitate ale Primăriei Bistrița au efectuat măsurători la fața locului, confirmând fără echivoc faptul că spațiul în cauză aparține domeniului public și nu poate fi administrat privat de către operatorul economic menționat. Astfel, orice activitate de închiriere realizată de operatorul economic Varodimex SRL în această zonă este nelegală și abuzivă.

Ca urmare a acestei încălcări grave, Primăria Municipiului Bistrița va demara toate procedurile legale necesare împotriva operatorului economic, sancționând închirierea abuzivă a domeniului public. Totodată, menționăm faptul că au fost aplicate două sancțiuni contravenționale pentru vânzătorii care desfășoară activități comerciale nelegale pe domeniul public închiriat abuziv. Legea și ordinea trebuie respectate de toți cetățenii și operatorii economici din municipiu, fără excepții!", a transmis Primăria Bistrița, 

COMENTARII

cl

în 07.03.2025 ora 18:23:40 class a scris:

Lasă un răspuns

Ăștia își mâncă de sub cur! Ar face bani și din căcat! Niște jidani!


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

class

07.03.2025

Ăștia își mâncă de sub cur! Ar face bani și din căcat! Niște jidani!

Primăria Bistrița: "Varodimex a închiriat abuziv spațiu, pentru vânzătorii de flori"

Mihalyi Adrian Tudor

26.02.2025

Bună ziua,la ce nr de telefon să sun ca pe ăla cu 150 la sfârșit nu răspunde nimeni?! Doresc o informație Mulțumesc

Serviciul de Pașapoarte Bistrița-Năsăud revine la sediul din Palatul Administrativ

Relu

25.02.2025

Acuma de unde e bărbatul? din Lunca Ilvei s-au din Măgura Ilvei

TRAGEDIE. Un bărbat din Măgura Ilvei a decedat, după un accident cu bicicleta

Nico Zarand

24.02.2025

Degeaba aveți bani, degeaba ați adus handbaliste bune dar nu ați avut și nu aveți antrenor profesionist. Cazul Laslo este tipic orgoliului antrenorului slab precum a vorbit handbalista. Când a spus că Pera este tehnician slab ați luat măsuri represive asupra handbaliste...

"Am făcut această echipă de handbal, dar nimeni nu apreciază"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing