
TRAGEDIE. Un bărbat din Măgura Ilvei a decedat, după un accident cu bicicleta
Nu vă puneți în pericol viața, respectați regulile de circulație! De la începutul anului 2025 și până în prezent, în județul Bistrița-Năsăud au fost înregistrate 4 accidente soldate cu persoane decedate, în 3 dintre acestea fiind implicați bicicliști!
În seara de 24 februarie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii rutieri din Sângeorz-Băi au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că în localitatea Măgura Ilvei, o persoană se află în stare de inconștiență.
La fața locului a fost identificat un bărbat de 52 de ani din Măgura Ilvei care, din nefericire, era decedat. Din primele cercetări efectuate a reieșit faptul că în aceeași seară, în jurul orei 20.30, bărbatul, ar fi plecat cu bicicleta de la locuința fratelui său. Acesta ar fi coborât o stradă în pantă, ar fi pierdut controlul direcției și ar fi căzut într-un pârâu, aflat în proximitatea drumului, la o diferență de nivel de aproximativ 3 metri.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii din cadrul Poliției Orașului Sângeorz-Băi efectuează cercetări aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.
Polițiștii cu atribuții pe linie
rutieră acționează cu prioritate pentru a preveni producerea accidentelor
rutiere și organizează constant acțiuni care vizează bicicliștii! Fiți
responsabili, respectați regulile de circulație!
în 25.02.2025 ora 22:05:48 Relu a scris:
Lasă un răspuns
Acuma de unde e bărbatul? din Lunca Ilvei s-au din Măgura Ilvei
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Justitiarul
19.04.2025Politia locală, este aservita puterii politice, nu servește cetateanul de rind, se,, ocupă,, de cu totul altceva. Camerele de supraveghere (la care pot garanta, pokitia locală este specialistă) pot fi puse in diferite zone, iar mașinile politiei sa intervină in momentul un...
la articolul După bătaia de lângă Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” , AUR cere reorganizarea Poliției Locale
Bondris Gligor Timotei
18.04.2025Frumos din partea autorităților așa ar putea menține taxa de gunoi la același preț
la articolul Peste 7 milioane de lei, obținuți din deșeurile reciclabile în Bistrița-Năsăud
Honorius Indrecan
15.04.2025Merite asumate pe nedrept...politicul nu are ce cauta in educatie, sport, religie. Datoria politicului este STRICT sa se asigure ca exista resursele necesare astfel incat aceste activitati sa se desfasoare cat mai corect si complet, fara lacune. Povestile si balivernele politicie...
la articolul Radu Moldovan: "Colegiul Național „Liviu Rebreanu” începe un nou capitol al excelenței, în toată splendoarea sa"
votantul beat
12.04.2025Gretos si rusinos . Curva mare e politica romaneasca.
la articolul Diana Morar: "Săptămâna patimilor lui Robiță"
COMENTARII