Petrică Farcaș (MIS GRUP): "Reabilitarea CNLR a fost o provocare, un proiect de suflet" (VIDEO)

Petrică Farcaș, administratorul companiei MIS Grup, care a reabilitat Colegiul Național Liviu Rebreanu din Bistrița, a vorbit, la inaugurarea lucrărilor, despre acest proiect.

"Aveți în față administratorul MIS Grup, vinovatul de serviciu pentru întârzierea lucrărilor la Rebreanu. Pentru mine, ca om care lucrează de ceva ani în domeniul construcțiilor, fiecare proiect a reprezentat o provocare. Trebuie să recunosc însă că au existat proiecte care ne-au fost foarte aproape de suflet, iar acesta, al consolidării și reabilitării corpului A al Colegiului Național Liviu Rebreanu din Bistrița a fost unul dintre ele. Nu a fost un proiect ușor, chiar deloc, dar mă bucur că am reușit să-l ducem la bun sfârșit", a transmis Petrică Farcaș.


"Am renovat o școală care a contribuit de peste 100 de ani la formarea a zeci de mii de tineri, contribuind la creșterea societății. Este o mândrie, pentru orice constructor, cu atât mai mult pentru MIS Grup. A renova o școală ca aceasta nu înseamnă doar consolidarea zidurilor și montarea tâmplăriei, ci înseamnă a pune umărul la viitorul comunității. A renova această școală a fost pentru mine o onoare, un mod de a spune mulțumesc pentru educația pe care propria mea fiică a primit-o aici, la CNLR, o educație de calitate, așa că MIS Grup nu putea decât să ofere lucrări de calitate. Dragi elevi, sper ca această școală să devină locul în care visele voastre să prindă contur", a spus administratorul companiei bistrițene MIS GRUP.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Justitiarul

19.04.2025

Politia locală, este aservita puterii politice, nu servește cetateanul de rind, se,, ocupă,, de cu totul altceva. Camerele de supraveghere (la care pot garanta, pokitia locală este specialistă) pot fi puse in diferite zone, iar mașinile politiei sa intervină in momentul un...

După bătaia de lângă Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” , AUR cere reorganizarea Poliției Locale

Bondris Gligor Timotei

18.04.2025

Frumos din partea autorităților așa ar putea menține taxa de gunoi la același preț

Peste 7 milioane de lei, obținuți din deșeurile reciclabile în Bistrița-Năsăud

Honorius Indrecan

15.04.2025

Merite asumate pe nedrept...politicul nu are ce cauta in educatie, sport, religie. Datoria politicului este STRICT sa se asigure ca exista resursele necesare astfel incat aceste activitati sa se desfasoare cat mai corect si complet, fara lacune. Povestile si balivernele politicie...

Radu Moldovan: "Colegiul Național „Liviu Rebreanu” începe un nou capitol al excelenței, în toată splendoarea sa"

votantul beat

12.04.2025

Gretos si rusinos . Curva mare e politica romaneasca.

Diana Morar: "Săptămâna patimilor lui Robiță"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing