Diana Morar: "Săptămâna patimilor lui Robiță"

"Această fotografie a resuscitat zilele acestea, scena politică locală intrată într-o amorțire surdă de ceva vreme, departe de dinamica electorală în desfășurare la nivel național", a transmis Diana Morar, într-o postare pe Facebook.

Psdiștii, asumați cap-coadă în susținerea candidatului comun Crin Antonescu, și-au călcat pe orgoliile locale și au descins la sediul fraților de arme PNLiști, pentru a trece la fapte de campanie. Acolo, surpriză! Nu există atâta asumare, chiar daca e liberal candidatul și asta ar fi trebuit sa fie îndeajuns. În paranteză fie spus, lipsa de credibilitate a candidatului o dau chiar liberalii prin acțiunile lor ezitante.

Așa se face că, în poza de campanie, apar doar o parte a PNLiștilor care își susțin candidatul și își asumă competiția comuna cu cei de la PSD.

Surprinzător, între ei, nu vedem niciun șef, sefut, dintre ăia noi, care și-au tranzacționat între ei funcțiile, fără să întrebe pe nimeni, sub protecția interimatului. Nu-l vedem nici pe Robită Sighiartău alături de colegii săi deputați, nu-l vedem nici pe Ioan Turc, dar nici pe Stelian Dolha, cel mai mare susținător al lui Crin Antonescu, fostul lui șef de partid, pentru care, deunăzi, își rupea cămașa, până când a prins funcția de suprefect. Funcția bate gradul, Stelică?

Dacă în privința secretarului de stat Ioan Turc, lucrurile sunt clare, el neputând din timpul programului de lucru de bugetar numit și nu ales să participe la activități politice, decât dacă ar fi în concediu de odihnă sau ar renunța la demnitate, ceea ce nu e cazul la cât de greu și cu ce preț a prins-o, urma de îndoială privind calitatea sa de președinte interimar al organizației municipale, responsabil de activitatea de campanie electorale, fiind spulberată de rigurozitatea respectării legii și statutului la care îl obligă înălțimea funcției de la Ministerul Justiției, să se ridice. Pe principiul unde e lege, nu e tocmeală. Dixit!", a transmis Diana Morar.

"Nu atât de clară e situația în care se scaldă Robită Sighiartău, deputat în funcție, președinte interimar al PNL BN. Dubla sa calitate ÎL OBLIGĂ să facă campanie județeană pentru candidatul liberal Crin Antonescu, însă acest lucru și chiar el lipsesc cu desăvârșire din prim planul PNLiștilor din județ. Să fie oare teama de a nu-i fi surprinsă imaginea prețioasă pe străzile bistrițene alături de deputații PSD, sau, mai rău, să meargă în campanie de mână cu președintele PSD județean, omologul său și fratele de coaliție națională, locală și electorală, Radu Moldovan?
Ascuns după ulucii vilei personale de pe Republicii sau, după caz, în spatele obloanelor de un galben/albastru prăfuit, trase pe ferestrele sediului de pe pietonal, Robită e în suferință și nu are ieșire. Așa că, pentru binele partidului (a se citi binele personal), își trimite locotenenții personali să facă și să desfacă lucrurile prin județ. De țară se ocupă el când aterizează pe Otopeni, după weekendurile de coșmar petrecute pe meleagurile unde păstorește interimar politic, un partid politic.

Robită, grea patima ce trebuie să pătimești! Grea de tot! Ești intr-o mare contradicție cu tine însuți. Dacă ai lăcomit să fii deputat cu orice preț, atunci asumă-ți că ești în coaliție cu PSD și votezi cot la cot cu ei în parlament, atent monitorizați că altfel nu ies voturile, așa că nu mai bate pe la alte uși, în afara PNL!

Dacă ai lăcomit să ajungi cu orice preț președinte județean al PNL BN, asumă-ți că ești în coaliție de guvernare locală, precum cea de la național din care faci tu parte, nu umbla sa dai afară aleși locali care își desfășoară activitatea exact la fel cum ți-o desfășori tu în parlament", a transmis Diana Morar.


"Asumă-ți în calitatea de președinte și parlamentar, campania electorală din județ pentru candidatul comun PSD-PNL Crin Antonescu și apari și tu în poze cu frații tăi de alianță de la PSD, nu fii ipocrit, fariseu și mincinos! Să știi ca lumea vede ce faci, nu sunt toți prosti precum crezi tu! Ieși de după uluci și fii asumat așa cum îți cere poziția pe care o ocupi. Nu poți? Ai o reținere? Dă-ți demisia din ambele funcții! Nu te reține nimeni! Fii sincer, corect și drept în primul rând cu tine însuți, dacă vrei să fii credibil. E alb sau negru, fără zone de gri!

PS: sper ca nu excluzi din partid pe PNListii de care te folosești acum să pozezi la București că în județ se face campanie electorală alături de PSD. Robiță, fii sincer și pocăiește-te la propriu! Astfel scapi de patimi", a concluzionat Diana Morar, fost deputat PNL.

Sursa foto: Daniel Suciu Facebook

COMENTARII

vb

în 12.04.2025 ora 17:45:39 votantul beat a scris:

Lasă un răspuns

Gretos si rusinos . Curva mare e politica romaneasca.


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

votantul beat

12.04.2025

Gretos si rusinos . Curva mare e politica romaneasca.

Diana Morar: "Săptămâna patimilor lui Robiță"

class

12.04.2025

Pai parca astea au fost deja extinse... încă din luna martie s-au început lucrările... sau numa ne-ati pacalit?? Ori acuma ne păcăliți că e aprilie? Nici nu mai știe omul ce să mai creadă cu voi...

S-a semnat contractul pentru noi investiţii în infrastructura de apă și canalizare a Bistriței

votantul beat

11.04.2025

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing