Deputatul Daniel Suciu reamintește cum s-a obținut finanțarea pentru Colegiul Național "Liviu Rebreanu". Mesaj pentru Ioan Turc

Deputatul Daniel Suciu, a transmis, într-o postare pe Facebook, cum s-a obținut finanțarea pentru reabilitarea Colegiului Național "Liviu Rebreanu" din Bistrița.

"O să repet ori de câte ori va fi nevoie CINE și CUM a reușit să obțină finanțare pentru Colegiul Național “Liviu Rebreanu”, chiar dacă primarul Turc și liberalii mai mici sau mai mari în rang cred că pot fura meritele acestei investiții. Vă prezint mai jos cronologia așa cum o știe toată lumea:

- 22 februarie 2019 - prima zi în calitate de ministru.
-26 februarie - primesc scrisori deschise din opoziție ca să rezolv situația liceului
- 5 martie - prima ședință în minister cu juriștii - la acea dată Primăria Bistrița se judeca cu ministerul la Înalta Curte de Casație pentru interpretarea legislației vizavi de legalitatea finanțării prin PNDL a unui obiectiv ce nu era în proprietatea municipalității
- 23 martie - Bistrița - îmi ASUM, la o lună de la preluarea mandatului, că VOI REZOLVA situația și VOI găsi finanțare!
- aprilie - doamna Galatan Suzana, directorul colegiului, alături de reprezentanții primăriei și Bisericii Evanghelice sunt la București, unde împreună cu mine și echipa de la minister căutăm soluția de finanțare
- aprilie - sting orice diferend juridic
- mai - îmi ASUM susținerea finanțării prin CNI, solicit primăriei să întocmească documentația, inclusiv hotărâre de CL
- iunie, iulie - includerea în lista sinteză, documentații tehnice, pre-CTE la CNI (comitet tehnico economic), CTE interministerial și pregătitea hotărârii de guvern
- 21 august - ședință de guvern unde SUSȚIN oportunitatea investiției. Era necesară hotărâre de guvern pentru că valoarea (peste 11,5 milioane euro) era doar de competența guvernului.
- 23 august - se publică hotărârea în MO
- 5 septembrie - licitația deja era deschisă pe SICAP

ACUM înțelegeți, domnule Turc, de ce și în politică trebuie să ai niște limite când furi munca și mai ales asumarea altcuiva pentru niște obiective, în cazul de față Liviu Rebreanu?", a transmis deputatul Daniel Suciu.

COMENTARII

To

în 09.02.2024 ora 15:24:40 Toni a scris:

Lasă un răspuns

Motto: “Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul” ( Proverb românesc) Acest măscărici pe nume Daniel Suciu , nu pierde nici o ocazie de a se face de râs. De data asta individul se laudă că in anul 2019 a fost numit ministru al Dezvoltării Regionale în guvernul PSD condus de Viorica Dăncilă și în această perioadă el a obținut finanțarea pentru reabilitarea pavilionului principal al Colegiului Național “Liviu Rebreanu” din Bistrița. Până aici nimic deosebit. Numai că lucrările efective de reabilitare au demarat în anul 2020 când au avut loc alegerile locale care au adus la conducerea primăriei Bistrița pe liberalul Ioan Turc, pe care Danie Suciu l-a acuzat ca a furat munca si meritele acestei investiții de la CN Liviu Rebreanu. După mimtea acestui PSD-ist, primarul Ioan Turc trebuia să nu mai continue proiectele de infrastructură ajunse la faza de executie. Iartă-l Doamne că nu stie ce face !

MV

în 10.02.2024 ora 06:22:45 Mihaii Vadana a scris:

Lasă un răspuns

Cred ca fuduliia este la tine, Toni. Nu mi-s dragi pesedistii, dar nici Turc care se lauda cu ceea ce au facut pesedistii, crezand ca lumea e proasta si a uitat. A primit o para malaiata in curte si asta e adevarul, nu trebuia sa opreasca nimic. Eu doar constat ca toate proiectele, nu doar Rebreanu, au intarziat cu anii tocmai de cand a fost ales Ioan Turc, ca a tot avut re modificat!


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Biciclist

06.09.2024

Este funcțional și deja majoritatea bicicletelor prezintă defecțiuni: nu schimba vitezele, agata lanțul, sunt stricate mânerele de cauciuc...

Sistemul de închiriere a bicicletelor este funcțional în Bistrița. Cum se pot închiria

Ion, Tiriac

06.09.2024

Prezumtia de nevinovatie? Daca a luat un Ketonal? Daca rezultatele de la INML vor contrazice testarea rapida, ve-ti plati daune pentru titlul articolului? Ar trebui sa ii catalogam drogati doar dupa analizele de sange, nu doar asa pe baza unor teste rapide care au probabiltate...

Șoferiță de 27 de ani, prinsă drogată la volan

Liviu

05.09.2024

Până să apară cartea lui Ciucă, după ce acesta s-a chinuit aproape un an ca să găsească un titlu, cea mai bună lectură despre un „Un ostaș în slujba țării” este cartea lui Igor Bergler, intitulată „Moş Teacă cel nou- Ciuca bătăilor lui Klaun Împărat ş...

Cartea lui Nicolae Ciucă, anunțată de un clip cu scene de pe front (VIDEO)

Radu

05.09.2024

Motto: “Țara arde și baba se piaptănă” (Zicală românească) Nicolae Ciucă nu-i în stare să articuleze două cuvinte si este greu de crezut că el ar fi in stare scrie o carte despre sine intitulată „Un ostaș în slujba țării”. De aceea, în cazul lui Nicol...

Cartea lui Nicolae Ciucă, anunțată de un clip cu scene de pe front (VIDEO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing