ATENEUL de la BISTRIȚA - Ediție de colecție, cu Mircea Cărtărescu. Scriitorul și-a prezentat romanul "THEODOROS" (FOTO-VIDEO)

Deși, Ateneul de Bistrița are loc de desfășurare o altă încăpere a Palatului Culturii, fiind vorba de Mircea Cărtărescu, gazda, Gavril Țărmure, unul din  finii cunoscători ai prozei contemporane, a ”alocat” sala mare a Palatului, Cărtărescu fiind unul din puținii scriitori care mai face săli pline. Și așa a fost!

Managerul cultural Gavril Țărmure a vorbit puțin despre istoria Ateneului de Bistrița, introducându-l, astfel, în scenă, la propriu și la figurat pe cel care a inițiat acest proiect numit Ateneul de Bistrița, primarul Ioan Turc.

"O seară fabuloasă cu Mircea Cărtărescu, la a V-a ediție a Ateneului de Bistrița!" - Ioan Turc - primarul Bistriței.

"A avea la Bistrița o personalitate a cărui nume a fost frecvent menționat pentru nominalizarea la Premiul Nobel pentru literatură, fiind propus oficial, de două ori, de către Uniunea Scriitorilor din România, este o mare onoare pentru publicul bistrițean iar astfel de întâlniri trebuie să continue" - Ioan Zăgrean - subprefectul județului Bistrița-Năsăud.

”În această seară, avem bucuria și onoarea să îl avem ca invitat pe scriitorul Mircea Cărtărescu. E un moment special, asta pentru că, invitatul Ateneului de Bistrița e un invitat iubit, o personalitate complexă. A editat peste 30 de cărți, 23 dintre ele fiind traduse. Mai mult, Mircea Cărtărescu a fost nominalizat pentru premiul Nobel, ceea ce spune multe despre valoarea scrisului domniei sale. Dacă ne gîndim la compania selectă alături de care Mircea Cărtărescu va vorbi și dialoga, scriitorii Dan Coman și Marin Malaicu Hondrari, cred că seara nu poate fi una decât reușită”, a spus Țărmure.

Gazdă atentă, Gavril Țărmure, știutor al meandrelor scriitoricești, nu a uitat să amintească celor din sală că, Mircea Cărtărescu este, prin extensie, cetățean al județului Bistrița-Năsăud, asta pentru că, soția sa, Ioana Nicolae, este născută în orașul celor doi moderatori, Sângeorz Băi. Țărmure a mai vorbit și de greaua misiune a celor doi moderator, ucenici până la urmă al lui Mircea Cărtărescu, asta pentru că ”orice produs editorial al lui Mircea Cărtărescu este o performanță indiscutabilă”.

Pentru cei care au citit capodopera, Teodoros, adică DARUL LUI DUMNEZEU, este unul din puținele romane complete din toate punctele de vedere, dar pentru neinițiații în complexul scris al lui Cărtărescu, Dan Coman și Marin Malaicu Hondrari s-au dovedit a fi ghizii cei mai competenți. Dacă, în aserțiunile sale, Dan Coman a fost pedagogul desăvârșit și profesorul de limbă și literatură română, Marin Malaicu Hondrari, ca unul din cei mai mari traducători de limbă spaniolă, a urmărit firul istoric și lingvistic al acestui roman complex și care este scris într-o limbă română aproape pierdută și acum recuperată, eroi, motive, legende și mituri ce glisează de la obscuritate cvasi-absolută la notorietate planetară.

Ce am aflat despre TEODOROS:

Mircea Cărtărescu a spus despre Theodoros, că este Modestul meu Veac de singurătate

„Mă gândesc la „Theodoros” de vreo patruzeci de ani, de când am citit scrisoarea memorialistului Ion Ghica adresată lui Vasile Alecsandri în care eroul meu (care-a trăit în realitate) apare prima oară schițat. Atunci mi-am zis: aici e un roman in nuce care-și așteaptă scriitorul! L-a așteptat apoi cam multișor, pentru că am avut mereu alte proiecte ce mi s-au părut mai urgente. Dar, în ultimii ani m-am hotărât să încep cartea asta, de care m-am temut atâta vreme, și acum răsuflu ușurat că am putut-o duce până la capăt.. El a arătat că nu a avut, până acum, nici „maturitatea” necesară pentru a începe acest roman. „Degeaba l-aş fi început la 25 sau la 30 de ani. N-ar fi ieşit nimic din asta. Atunci încă nu citisem cu adevărat marile cărţi sapienţiale, absolut necesare pentru scrierea şi mai ales pentru înţelegerea acestor cărţi. Nu aveam o experienţă bună a Bibliei, care este o carte fundamentală. Nu aveam nici măcar cunoştinţe despre existenţa aşa-zisei Biblii etiopiene, care este de o mare frumuseţe. Se numeşte Kebra Nagast şi corespunde Bisericii etiopiene tradiţionale, veche de mii de ani”, a menţionat scriitorul.

„Theodoros” este o carte scrisă cu mare dragoste, prima scrisă cu adevărat pentru cititor, a transmis Cărtărescu.

„Este o carte scrisă cu mare dragoste. Ăsta este lucrul cel mai important pe care vreau să vi-l spun. Este prima mea carte. Nu ştiu dacă este primul meu roman sau nu, asta nu are nicio importanţă. Romanul este ceea ce numim roman, cea mai bună definiţie a romanului este ‘o scriere de peste 90.000 de semne’. (…) Nu contează ce este cartea aceasta. Important este că ea este prima mea carte scrisă cu adevărat pentru cititor, având cititorul în minte. Până acum, eu scriam cărţile pentru mine însumi. Eu mă consideram cel mai avizat şi cel mai adecvat cititor al cărţilor mele”, a afirmat romancierul.

Cărtărescu a scris „Theodoros” ca un dar.

„De data aceasta, aşa cum arată şi numele, ‘Theodoros’, care înseamnă ‘darul lui Dumnezeu’, am ales şi eu să vă fac un dar. Este un dar, este un dar fără niciun fel de gând ascuns, este un dar cu bucurie şi cu toată generozitatea de care mă simt în stare. Am vrut ca dumneavoastră să aveţi în mâini această carte, să vă bucuraţi de ea, să gustaţi, dacă se poate, poveştile din ea, deşi pentru mine poveştile nu sunt esenţiale, şi mai ales limba, limbajul în care am scris această carte”, a adăugat Cărtărescu.

VIDEO AICI: https://fb.watch/kkXVJpyFVp/

În loc de concluzii…

1. Theodoros e o comoară a limbii române dezvăluite în toată frumusețea, în cele peste șase sute de pagini. Te cucerește vorba dulce din vechime cu care autorul își transportă cititorii în vremuri despre care aproape nimeni nu mai scrie azi. Acest grai vechi românesc, prizonier al arhivelor de biblioteci, readus acum la viață de Theodoros, te poartă înapoi în timp, te face să trăiești în viu imaginile, mirosurile, locurile, oamenii. În urmă cu 200 de ani…
2. Adjectivul modest nu se potrivește deloc acestui roman. El este opera magna, cartea care pune Istoria în slujba Poveștii și mai ales cartea în care Limba Română devine ea însăși personaj al Poveștii.
3. Personajul lui e de fapt un Don Quijote, hrănit însă nu cu romanele cavalerești ale evului mediu occidental ci, pentru că suntem la porțile Orientului, cu Alixăndria și celelalte cărți populare, cu învățăturile popești (fără să ajungă la rafinamente teologice) și rudimente ale filozofiei romantice despre “destin”. Deși câtă vreme citești romanul nu îți pui nici un moment problema plauzibilității, am putea zice că Teodoros se dezvoltă într-un mediu intelectual cât se poate de credibil raportat la epocă; nimic nu e în plus sau în minus.
4. „Theodoros” chiar joacă rolul pe care-l are „Alesul” în cea a lui Thomas Mann: o mare povestire deopotrivă ludică și sapiențială venită după un mare roman („Doktor Faustus” la Mann, „Solenoid” la Cărtărescu).
5. Mann, cum știm, obișnuia să se relaxeze cu câte un mic roman după fiecare din cele mari; a vrut să facă la fel cu „Alesul” – și i-a ieșit poate cel mai rafinat roman din toate ale lui. Și Cărtărescu, după tensiunea enormă din „Solenoid”, pare c-a vrut să se destindă într-o povestire – a cărei plăcere a înghițit tot mai multe materii, a devenit tot mai gravitațională, s-a tot amplificat – până când, în final, a rezultat ceva ce e deopotrivă un basm gigantic & un alt mare roman.
6. Unul fabulos. În toate sensurile. Un roman care are simultan gene comune și cu „Creanga de aur” a lui Sadoveanu (pe care Mircea Cărtărescu îl revelează deodată ca pe o sursă încă foarte vitală & fertilă a tradiției noastre literare), și cu „Alesul” lui Thomas Mann, și cu lumile miraculos-policolore ale lui Marquez, și cu întregul nostru balcanism literar, și cu inventivitatea țăcănit-fermecătoare a lui Pynchon, și cu nesfârșitele discuții despre gnoze pe linia Eco-Culianu, și cu pagini de mitologizare a poeziei.

PS: Nu am fost niciodată un fan al lui Mircea Cărtărescu, dar după Solenoid și mai ales după TEODOROS pe care îl citesc a doua oară, am devenit, sunt fan declarat . Nu fac parte din nici o grupare literară, considerând că, destinele literare, dacă există, atunci ele nu pot fi decât niște marșuri ale singurătății: ”Mergi ori crapă”!. Cu toate acestea, trebuie să recunosc, după TEODOROS, literatura română are, din nou, o voce de nivel mondial. Prin TEODOROS, Mircea Cărtărescu nu este doar un mare scriitor român, el face acum parte din literatura universală.