Tragi-comedie la Șanț! Ședință de Consiliu Local cu un consilier suspect de COVID-19!
Situația greu de imaginat în comuna Șanț, unde inconștiența primarului interimar Anton Moisil ar putea cauza o situație gravă. Acesta nu a luat măsurile pentru evitarea răspândirii COVID-19 după ce un consilier local era suspect. Din motive greu de înțeles, primarul interimar nu a anunțat autoritățile. Mai mult, primarul interimar a convocat o ședință […]
Situația greu de imaginat în comuna Șanț, unde inconștiența primarului interimar Anton Moisil ar putea cauza o situație gravă. Acesta nu a luat măsurile pentru evitarea răspândirii COVID-19 după ce un consilier local era suspect. Din motive greu de înțeles, primarul interimar nu a anunțat autoritățile.
Mai mult, primarul interimar a convocat o ședință de Consiliu Local, la care a luat parte și consilierul respectiv, alături de aproximativ 15 persoane. Abia astăzi, consilierul a fost transportat la spital pentru a fi testat.
Conform ObservatorBN, consilierii locali din comuna Șanț, Bistrița-Năsăud, s-au strâns luni, 4 mai, la o ședință care a avut loc la Centrul Cultural „Dimitrie Gusti“ din localitate. Chiar dacă astfel de ședințe au loc în sistem de videoconferință, consilierii șănțeni au organizat ședința „pe viu“, având un subiect foarte important pe ordinea de zi, care nu suporta amânare.
La ședință au fost prezenți 13 consilieri locali, alături de secretar, dar și de alte persoane, care nu fac parte din aparatul Primăriei. Conform unor surse neoficiale, se pare că ședința ar fi continuat cu o petrecere.
Bomba a explodat astăzi, când unul dintre consilierii locali prezenți la ședință a fost transportat astăzi la spital, pentru a fi testat de Coronavirus. Acesta este asistent medical în localitate și, în urmă cu aproximativ două săptămâni, i-a adminsitrat o injecție jandarmului din localitate, internat la Secția de Boli Infecțioase din Bistrița și confirmat pozitiv.
„El a intra în contact cu cineva pozitiv, o persoană căreia i-a făcut o injecție la domiciliu. Dar era protejat, avea mască, avea mănuși. De atunci, nu a mai venit la serviciu, a fost doar de două ori pe aici, dar nu stat. Starea lui de despresie s-a tot adâncit și i-am recomandat să se ducă la spital. S-a gândit să se ducă cu mașina personală, dar până la urmă a sunat la salvare. Nu avea simptome, nu a avut temperatură, dar era foarte abătut“, a explicat doctorul de familie din localitate, Radu Man.
Conform mai multor martori, consilierul suspect de Coronavirus a stat departe de ceilalți consilieri, și s-a protejat.
„Am făcut ședința pentru că am avut o problemă foarte importantă. Dar el a stat deoparte. Toată lumea a stat la distanță, ședința s-a ținut într-un spațiu mare și consilierii au stat departe unul de altul“, a relatat secretarul Emil Grapini.
Întrebat ce problemă era atât de importantă, Grapini a spus că este vorba de alegerea viceprimarului. Într-adevăr, în data de 4 mai, pe pagina de facebook a comunei Șanț a apărut următorul anunț:
„În urma votului din seara aceasta în ședința consiliului local, s-a votat noul viceprimar al comunei noastre ! Un om muncitor si foarte serios! Felicitări Macedon Pătrăscan si multă putere de muncă !“
Primarul interimar, Anton Moisil, a confirmat că a avut loc o ședință de consiliul local, dar a spus că asistentul medical suspect de coronavirus, care este și consilier local, nu a participat la ședință. Întrebat câte persoane au fost prezente, primarul interimar a închis telefonul și a refuzat să mai răspundă apelului.
Situația este una foarte gravă și dacă, într-adevăr, consilierul respectiv a participat la ședință, acesta risca să pornească o epidemie în localitate.
Primarul interimar al comunei Șanț, Anton Moisil, este cel care, în urmă cu aproximativ o lună de zile, s-a făcut de râs după ce a transmis pe Facebook că un bărbat din satul Anieș, comuna Maieru, a decedat, după ce a fost infectat cu COVID-19. Știrea s-a dovedit a fi falsă.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
O tânără a dispărut de acasă
27.12.2024
ULTIMELE COMENTARII
Iuliu
24.12.2024Motto: „Pot să spun că sunt fericit într-o ţară condusă de Marcel Ciolacu? Asta e nenorocirea noastră” / „Revoluţia a fost o iluzie, ruşinea pe care o trăim acum. Moştenitorii comuniştilor au pus mâna pe putere, au furat toţi banii” (Victor Rebengiuc , în...
la articolul 22 Decembrie „Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății”. Ceremonial militar - religios la Bistrița (FOTO)
ecologistul
23.12.2024De rasul curului !
la articolul ANAF a descoperit că PNL a finanțat campania controversată a lui Călin Georgescu
Balan Marius- ecologist
23.12.2024Nici o sansa nu are domnul pensionar politic. Personal nici daca invie tata nu pun stampila pe dumeata, fauritorul USL-ului.
la articolul Crin Antonescu ar putea fi propunerea coaliției PSD-PNL-UDMR pentru prezidențiale
Ionuț martinita
22.12.2024Salut
la articolul SKANDENBERG. Bistrițeanul Tiberius Buta e din nou campion național (FOTO)
COMENTARII