Șoferi băuți și drogați prinși la volan pe drumurile din Bistrița-Năsăud
Dosare penale pentru șoferi depistați sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise
La data de 10 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au desfășurat activități de supraveghere și control al traficului rutier pe Drumul Județean 173, prin comuna Șieu.
În jurul orei 00:50, polițiștii au oprit pentru control un autoturism care se deplasa prin localitatea Posmuș. La volan a fost identificat un tânăr de 26 de ani, din Coasta.
În urma testării șoferului cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta fost ulterior condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
***
La data de 10 februarie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Budești, un autoturism s-a răsturnat într-un șanț.
La locul evenimentului a fost identificat șoferul autoturismului, un bărbat de 65 de ani din Sulița, județul Botoșani.
Testarea cu aparatul din dotare, a indicat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din acest motiv, șoferul a fost transportat la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Lechința, în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
***
La data de 11 februarie a.c., în jurul orei 02:20, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, în cadrul activităților de patrulare au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Drumul Național 17D, prin Feldru.
La volan a fost identificat un tânăr de 25 de ani din Șanț. În urma testării cu aparatul din dotare a rezultat valoarea de 0,62 mg/l alcool in aerul expirat.
Șoferul a fost condus ulterior testării la spital unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
***
La data de 10 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au oprit pentru control un autoturism care se deplasa prin Maieru.
La volan a fost identificat un bărbat de 32 de ani din Anieș. Testarea conducătorului auto cu aparatul alcooltest a indicat un rezultat negativ. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției orașului Sângeorz-Băi efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal cu privire la infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iuliu
24.12.2024Motto: „Pot să spun că sunt fericit într-o ţară condusă de Marcel Ciolacu? Asta e nenorocirea noastră” / „Revoluţia a fost o iluzie, ruşinea pe care o trăim acum. Moştenitorii comuniştilor au pus mâna pe putere, au furat toţi banii” (Victor Rebengiuc , în...
la articolul 22 Decembrie „Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății”. Ceremonial militar - religios la Bistrița (FOTO)
ecologistul
23.12.2024De rasul curului !
la articolul ANAF a descoperit că PNL a finanțat campania controversată a lui Călin Georgescu
Balan Marius- ecologist
23.12.2024Nici o sansa nu are domnul pensionar politic. Personal nici daca invie tata nu pun stampila pe dumeata, fauritorul USL-ului.
la articolul Crin Antonescu ar putea fi propunerea coaliției PSD-PNL-UDMR pentru prezidențiale
Ionuț martinita
22.12.2024Salut
la articolul SKANDENBERG. Bistrițeanul Tiberius Buta e din nou campion național (FOTO)
COMENTARII