Polițiștii continuă acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale pentru prevenirea efectelor pandemiei de Covid 19 (FOTO)
Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Sars-Cov-2, forțele de ordine desfășoară în permanență activități de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 Ieri, 23 decembrie, la nivel județean, peste 130 de polițiști din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, […]
Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Sars-Cov-2, forțele de ordine desfășoară în permanență activități de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020
Ieri, 23 decembrie, la nivel județean, peste 130 de polițiști din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului au continuat verificările pentru respectarea măsurilor de protecție impuse prin Legea 55/2020. Totodată, în același context, au mai fost organizate în tot județul 14 acțiuni punctuale, la care au acționat, în sistem integrat, 83 de reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul prevenirii și limitării răspândirii virusului Sars-Cov-2.
Astfel, au fost verificate peste 2.100 de persoane, aflate în izolare, carantină sau depistate în cadrul controalelor efectuate. Totodată, au fost verificate 86 de societăți comerciale, iar în cadrul acţiunilor, reprezentanţii agenților economici au fost instruiți cu privire la respectarea obligațiilor impuse, precum și a normelor destinate prevenirii răspândirii noului tip de coronavirus, și în special cu privire la dezinfecția frecventă a suprafețelor expuse și a instituirii unor măsuri pentru evitarea aglomerării de persoane în spațiile comerciale.
De asemenea, în cadrul acțiunilor desfășurate au fost oprite pentru control 113 de mijloace de transport, iar conducătorii auto au fost instruiți de polițiști în privinţa respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Pentru neregulile constatate, polițiștii din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, împreună cu cei de la Poliția Locală au aplicat 82 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 16.000 de lei. Din totalul acestora, 1 sancțiune contravențională, în cuantum de 2.000 de lei, a fost aplicată unui agent economic pentru nerespectarea legislației privind programul de lucru, 1 sancțiune în valoare de 1000 de lei a fost aplicată pentru nerespectarea măsurilor privind carantina și 23 de sancțiuni, în valoare de 4.000 de lei, au fost aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, în intervalul orar 23.00-05.00. Celelalte sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri, conform Legii 55/2020.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
O tânără a dispărut de acasă
27.12.2024
ULTIMELE COMENTARII
Iuliu
24.12.2024Motto: „Pot să spun că sunt fericit într-o ţară condusă de Marcel Ciolacu? Asta e nenorocirea noastră” / „Revoluţia a fost o iluzie, ruşinea pe care o trăim acum. Moştenitorii comuniştilor au pus mâna pe putere, au furat toţi banii” (Victor Rebengiuc , în...
la articolul 22 Decembrie „Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății”. Ceremonial militar - religios la Bistrița (FOTO)
ecologistul
23.12.2024De rasul curului !
la articolul ANAF a descoperit că PNL a finanțat campania controversată a lui Călin Georgescu
Balan Marius- ecologist
23.12.2024Nici o sansa nu are domnul pensionar politic. Personal nici daca invie tata nu pun stampila pe dumeata, fauritorul USL-ului.
la articolul Crin Antonescu ar putea fi propunerea coaliției PSD-PNL-UDMR pentru prezidențiale
Ionuț martinita
22.12.2024Salut
la articolul SKANDENBERG. Bistrițeanul Tiberius Buta e din nou campion național (FOTO)
COMENTARII