Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat care a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa
Aseară, ca urmare a sesizări, polițiștii Biroului de Ordine Publică au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecţie și continuă cercetările în acest sens. Cu ocazia verificărilor efectuate la fața locului s-a constatat faptul că o femeie de 31 de ani, din Bistrița, care se afla în locuința sa, […]
Aseară, ca urmare a sesizări, polițiștii Biroului de Ordine Publică au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecţie și continuă cercetările în acest sens.
Cu ocazia verificărilor efectuate la fața locului s-a constatat faptul că o femeie de 31 de ani, din Bistrița, care se afla în locuința sa, a fost jignită și amenințată de soţ, un bărbat de 38 de ani, din municipiu, împotriva căruia este în vigoare un ordin de protecție, emis de către Judecătoria Bistriţa.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecţie, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița în vederea luării unei măsuri preventive.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iuliu
24.12.2024Motto: „Pot să spun că sunt fericit într-o ţară condusă de Marcel Ciolacu? Asta e nenorocirea noastră” / „Revoluţia a fost o iluzie, ruşinea pe care o trăim acum. Moştenitorii comuniştilor au pus mâna pe putere, au furat toţi banii” (Victor Rebengiuc , în...
la articolul 22 Decembrie „Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății”. Ceremonial militar - religios la Bistrița (FOTO)
ecologistul
23.12.2024De rasul curului !
la articolul ANAF a descoperit că PNL a finanțat campania controversată a lui Călin Georgescu
Balan Marius- ecologist
23.12.2024Nici o sansa nu are domnul pensionar politic. Personal nici daca invie tata nu pun stampila pe dumeata, fauritorul USL-ului.
la articolul Crin Antonescu ar putea fi propunerea coaliției PSD-PNL-UDMR pentru prezidențiale
Ionuț martinita
22.12.2024Salut
la articolul SKANDENBERG. Bistrițeanul Tiberius Buta e din nou campion național (FOTO)
COMENTARII