
Peste 8000 de liberali, la Cluj-Napoca, la ultimul mare eveniment politic din Ardeal, înainte de prezidențiale
Cluj-Napoca a fost gazda ultimului mare eveniment electoral PNL dedicat lui Nicolae Ciucă dinaintea primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024.
La mitingul electoral regional al PNL de la BT Arena au participat peste 8500 de membri din județele Cluj, Alba, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Sibiu, Mureș, Harghita, Covasna, Bistrița-Năsăud. Evident, aici au venit și liberalii bistrițeni: primari, consilieri locali și județeni, Robert Sighiartău și Ioan Turc, cei doi susținând și două speach-uri scurte.
Pe scenă au urcat, pe rând, Daniel Buda, Alin Tișe, Ilie Bolojan, Rareș Bogdan, Emil Boc, Ciprian Dobre, Dinu Iancu Sălăjeanul, Lucian Bode și evident Nicolae Ciucă, prezidențiabilul PNL la Palatul Cotroceni.
Tișe: Turul 1 la prezidențiale este câștigător, pentru noi nu există turul 2
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a spus că în ultimii 20 de ani, PNL a câștigat la Cluj toate bătăliile electorale și a insistat pe fapte, nu pe vorbe.
”Am atras peste un miliard de euro din fonduri europene la Cluj, dacă noi am putut, se poate în toată țara.
Pentru asta avem nevoie de un proiect de țară, de un președinte liberal, de Nicolae Ciucă președinte al României. România are nevoie de o reformă administrativ – teritorială, de o dezvoltare economică susținută, de un sistem de siguranță și securitate.
Pentru noi nu există turul 2, turul 1 e câștigător, este esențial la prezidențiale”, a spus Tișe.
Boc: Transilvania nu este a binomului PSD-AUR
Primarul Emil Boc a transmis la rândul său un mesaj binomului PSD- AUR: ”Transilvania nu a fost, nu este și nu va fi a voastră, ci a fost, este și va fi liberală și Nicolae Ciucă președinte”.
Acesta a avut și un mesaj pentru mediul de afaceri, spunând că va rămâne nemodificată cota unică, iar România va avea cele mai mici taxe,
”Avem nevoie de un vot rațional și util. Avem o singură soluție, PNL și Nicolae Ciucă președinte”, a subliniat Boc.
Bolojan: Apel la Ciucă, Geoană și Lasconi să nu se fragmenteze voturile
Președintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, a făcut un apel către candidații la prezidențiale – Nicolae Ciucă, Mircea Geoană și Elena Lasconi să găsească o soluție să nu fragmenteze voturile pentru modernizarea României.
”România merită acest lucru. Dacă se va face o înțelegere, să o respectăm, dacă nu să votați rațional și util cu Nicolae Ciucă președinte”, a precizat Bolojan.
Bogdan: Singurul care îl poate bate pe Marcel Ciolacu este Nicolae Ciucă
Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a cerut liberalilor prezenți să nu dea crezare sondajelor, ci spuselor liderilor partidului.
”Am ultimul sondaj, sunt peste 25% nehotărâți. Dacă PNL ne mobilizăm, iar primarii aduc între 1,7 și 2 milioane de voturi, alegerile vor fi câștigătoare pentru PNL.
Nu există niciun candidat la prezidențiale care să depășească 23-24%, iar candidatul noastru poate să se ducă la 20%.
În diaspora situația nu este cum vă este prezentată de unele trompete ale PSD și AUR, Simion este în cădere, are între 15-16%, și va coborî. Dumneavoastră sunteți cei care ne veți duce candidatul în turul 2.
Singurul care îl poate bate pe Marcel Ciolacu este Nicolae Ciucă”, a menționat Rareș Bogdan.
Buda: Alianța PSD-AUR, mai toxică decât ne închipuim
Gazda evenimentului, liderul PNL Cluj, Daniel Buda, a afirmat că alianța PSD – AUR este mai toxică decât ne închipuim, voturile noastre sunt
”Suntem în fața unui examen pe care nu avem voie să îl cădem, după 24 noiembrie, 1 și 8 decembrie, sunt convins că PNL va fi câștigător, iar Nicolae Ciucă va fi președinte”, a spus Buda.
La mitingul electoral regional al PNL de la BT Arena au participat peste 6500 de membri din județele Cluj, Alba, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Sibiu, Mureș, Harghita, Covasna, Bistrița-Năsăud.
CMF31240003
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Viorica Lazar
10.04.2025Felicitari sincere acolo va este locul Omul potrivit la locul potrivit!!! Mult succes!!!
Grozav gica
10.04.2025Vreau sa particip buna ziua sunt din bistrita
Balan Marius- ecologist
10.04.2025USR = imaturitate in politica. Ca si votant al doamnei ELENA LASCONI la alegerile suspendate de cicrul rablagit sunt din nou dezamagit pe useristii clonati.
la articolul Elena Lasconi spune că va da USR în judecată, după ce i-a fost retras sprijinul pentru prezidențiale
Cozac dorina
10.04.2025Sunt interesat
la articolul Ești din Lunca Ilvei? Internet și televiziune, cu un televizor smart cadou
COMENTARII