
Elena Lasconi spune că va da USR în judecată, după ce i-a fost retras sprijinul pentru prezidențiale
Eleena Lasconi i-a acuzat, miercuri, pe liderii USR care au decis să îi retragă sprijinul pentru alegeri, că sunt "trădători oportunişti" şi că aceştia îi datorează ei personal mandatele de parlamentar pe care le-au primit de la partid. Lasconi a spus într-o conferinţă de presă organizată la sediul USR că decizia de miercuri nu este statutară şi a anunţat că va da partidul în judecată: "Când se vor linişti lucrurile, o să-mi caut dreptatea în Justiţie"
„Biroul Politic nu are puterea să decidă, congresul decide candidatul. Delegaţii la congres au votat susţinerea mea pentru candidatura la prezidenţiale”, a spus Elena Lasconi.
„Eu sunt născută pentru lupte grele, nu mă retrag, voi continua lupta. Faptul că am văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei sunt USR. Ei nu reprezintă vocea USR. Am văzut foarte mulţi loseri, colegi care au candidat şi au pierdut şi care acum îmi datorează locurile pe care le au în Parlament”, a spus Elena Lasconi, vizibil emoţionată, cu lacrimi în glas.
Înţeleg că mi-au tăiat şi finanţarea. Sistemul este mai corupt ca niciodată.
în 10.04.2025 ora 07:45:06 Balan Marius- ecologist a scris:
Lasă un răspuns
USR = imaturitate in politica. Ca si votant al doamnei ELENA LASCONI la alegerile suspendate de cicrul rablagit sunt din nou dezamagit pe useristii clonati.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Honorius Indrecan
15.04.2025Merite asumate pe nedrept...politicul nu are ce cauta in educatie, sport, religie. Datoria politicului este STRICT sa se asigure ca exista resursele necesare astfel incat aceste activitati sa se desfasoare cat mai corect si complet, fara lacune. Povestile si balivernele politicie...
la articolul Radu Moldovan: "Colegiul Național „Liviu Rebreanu” începe un nou capitol al excelenței, în toată splendoarea sa"
votantul beat
12.04.2025Gretos si rusinos . Curva mare e politica romaneasca.
la articolul Diana Morar: "Săptămâna patimilor lui Robiță"
class
12.04.2025Pai parca astea au fost deja extinse... încă din luna martie s-au început lucrările... sau numa ne-ati pacalit?? Ori acuma ne păcăliți că e aprilie? Nici nu mai știe omul ce să mai creadă cu voi...
la articolul S-a semnat contractul pentru noi investiţii în infrastructura de apă și canalizare a Bistriței
votantul beat
11.04.2025Fa Doino ! Vine DNA-ul cu oaoua rosii care nu put a bine. NO !
COMENTARII