Noi emisiuni de titluri de stat, cu dobânzi de până la 4,75% plătite populației

Dobânzi de până la 4,75% plătite populației “Persoanele fizice pot investi de la, 1 iulie 2020, în 4 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani, cu dobânzi de 3,5%, 4%, 4,25% și 4,75%. Prin randamentele oferite, aceste emisiuni reprezintă o variantă de economisire […]

Dobânzi de până la 4,75% plătite populației

“Persoanele fizice pot investi de la, 1 iulie 2020, în 4 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani, cu dobânzi de 3,5%, 4%, 4,25% și 4,75%. Prin randamentele oferite, aceste emisiuni reprezintă o variantă de economisire avantajoasă pentru români”, anunță Ministerului Finanțelor Publice.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

      • între 1-31 iulie de la unitățile Trezoreriei Statului;
      • între 1-29 iulie prin Compania Națională Poșta Română pentru mediul rural și 1-30 iulie pentru mediul urban prin Compania Națională Poșta Română.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.

Titlurile de stat lansate începând cu data de 1 iulie 2020 sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.

“Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2020, iar maturitățile pentru fiecare emisiune vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori”, informează Ministerului Finanțelor Publice.

Alternativa de economisire a Ministerului Finanțelor Publice se bucură de un interes crescut al românilor, având în vedere că veniturile provenite din dobânzi sunt neimpozabile.

Prospectul de emisiune și eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe http://www.mfinante.rowww.datoriepublica.mfinante.gov.rohttps://www.comunicatii.gov.ro https://www.posta-romana.ro

Etichetele acestui articol sunt emisiune,investitori,titluri de stat

COMENTARII

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing