MESAJ EMOŢIONANT. Bistriţeanca Laura Pristăviţa se retrage din handbal

Handbalista bistrițeană Laura Pristăviță se retrage din activitate. Sâmbătă, Laura va disputa ultimul meci, în fața propriilor suporteri.

"Acest sezon e unul special pentru mine și va rămâne mereu în inima mea din mai multe puncte de vedere.
Sâmbătă, pentru mine va fi ultimul meci oficial, e ultima dată când îmbrac echipamentul și intru pe teren. Mă bucur că sunt acasă și ca o fac pentru această echipă și pentru orașul ce mi-a făcut cunoștință cu acest sport. E o decizie ce am luat-o cu mult timp înainte, dar am luat-o cu mare bucurie și împlinire, am avut parte de o carieră foarte frumoasă și consider ca acest an a venit ca o răsplată pentru munca mea și pot spune stop cu mâna pe inimă și să privesc cu entuziasm următorul capitol din viața mea", a transmis Laură Pristăviţă.


"Aștept cu mare nerăbdare acest final, dar îmi e și frică de întâlnirea cu voi, e un moment emoționant pentru mine și aș vrea să pot zâmbi pe tot parcursul meciului, dar știu ca o să fie și lacrimi ce nu o să le pot stăpâni. Așa ca o glumă dar și ca rugăminte, vă rog să fiți veseli, glumeti și blânzi cu mine în această zi. Vă mulțumesc pentru tot!", a transmis Laura.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Justitiarul

19.04.2025

Politia locală, este aservita puterii politice, nu servește cetateanul de rind, se,, ocupă,, de cu totul altceva. Camerele de supraveghere (la care pot garanta, pokitia locală este specialistă) pot fi puse in diferite zone, iar mașinile politiei sa intervină in momentul un...

După bătaia de lângă Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” , AUR cere reorganizarea Poliției Locale

Bondris Gligor Timotei

18.04.2025

Frumos din partea autorităților așa ar putea menține taxa de gunoi la același preț

Peste 7 milioane de lei, obținuți din deșeurile reciclabile în Bistrița-Năsăud

Honorius Indrecan

15.04.2025

Merite asumate pe nedrept...politicul nu are ce cauta in educatie, sport, religie. Datoria politicului este STRICT sa se asigure ca exista resursele necesare astfel incat aceste activitati sa se desfasoare cat mai corect si complet, fara lacune. Povestile si balivernele politicie...

Radu Moldovan: "Colegiul Național „Liviu Rebreanu” începe un nou capitol al excelenței, în toată splendoarea sa"

votantul beat

12.04.2025

Gretos si rusinos . Curva mare e politica romaneasca.

Diana Morar: "Săptămâna patimilor lui Robiță"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing