Liga a IV-a, etapa a 6-a. Liderii celor două serii încep să se detașeze. Rezultate și clasament

A trecut și etapa a șasea din campionatul județean de fotbal 2022-2023, iar noii lideri ai turului încep a se detașa de restul plutonului. Așa cum am mai vorbit, seria Nord este dominată de Maieru, echipă care a înscris în ultima partidă jucată contra celor de la Heniu Leșu numai puțin de 14 goluri, în timp ce Rodna a bătut cu 7 la 1 Someșul Feldru, echipă care în vara acestui an se bătea de la egal la egal cu echipe din Liga a III-a.

De altfel, primele trei locuri din seria Nord revin după cum urmează: Maieru, 16, Năsăud, 15 și Rodna cu 13 puncte, în timp ce pe locurile din urmă putem enumera pe Dumitra, 2 puncte, Hebe Sg. Băi, respectiv Feldru cu un singur punct după șase etape.

În seria Sud, liderul de facto este după cele șase etape jucate, Atletico Monor, cu cinci victorii și o singură înfrângere, deci 15 puncte , urmată de un singur punct distanță de Săgeata Dumbrăvița, Sportul Beclean, respectiv Dinamo Uriu, câte 13 puncte fiecare. Trebuie spus că în seria Sud, pe ultimele trei locuri stau și credem că acolo vor rămâne: Mateiul cu un singur punct, în vreme ce Archiudul și Budeștiul nu au reușit nici măcar o singură victorie, zero puncte la acest moment al turului competițional.

Merită aici consemnat faptul că la nivelul seriei Nord, lupta pentru prima poziție se dă între Maieru și Năsăudul, echipă de la care primarul Dorin Vlașin așteaptă o clasare cât mai bună, chiar și o promovare în liga a III-a. Mult mai disputat este podiumul seriei Sud, aici, Monorul fiind echipa care face legea, doar că, are în spate și la mică distanță trei echipe foarte ambițioase: Săgeata Dumbrăvița, Sportul Beclean și Dinamo Uriu, echipă de care vă spuneam că nu primește nici măcar un leuț de la primăria condusă de Radu Spermezan.

Etapa a 6-a: rezultate și clasamente

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Justitiarul

19.04.2025

Politia locală, este aservita puterii politice, nu servește cetateanul de rind, se,, ocupă,, de cu totul altceva. Camerele de supraveghere (la care pot garanta, pokitia locală este specialistă) pot fi puse in diferite zone, iar mașinile politiei sa intervină in momentul un...

După bătaia de lângă Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” , AUR cere reorganizarea Poliției Locale

Bondris Gligor Timotei

18.04.2025

Frumos din partea autorităților așa ar putea menține taxa de gunoi la același preț

Peste 7 milioane de lei, obținuți din deșeurile reciclabile în Bistrița-Năsăud

Honorius Indrecan

15.04.2025

Merite asumate pe nedrept...politicul nu are ce cauta in educatie, sport, religie. Datoria politicului este STRICT sa se asigure ca exista resursele necesare astfel incat aceste activitati sa se desfasoare cat mai corect si complet, fara lacune. Povestile si balivernele politicie...

Radu Moldovan: "Colegiul Național „Liviu Rebreanu” începe un nou capitol al excelenței, în toată splendoarea sa"

votantul beat

12.04.2025

Gretos si rusinos . Curva mare e politica romaneasca.

Diana Morar: "Săptămâna patimilor lui Robiță"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing