Ioan Turc: “Eu plec din Primăria Bistrița la miezul nopții. Suntem singura primărie cu program extins”

Primarul Bistriței, Ioan Turc, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că programul său de lucru se termină aproape de miezul nopții. Turc a vorbit și despre prelungirea programului cu publicul, până la ora 19.00, măsură implementată în Primărie. „Suntem singura primărie de municipiu reşedinţă de judeţ din România în care serviciile care au […]

Primarul Bistriței, Ioan Turc, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că programul său de lucru se termină aproape de miezul nopții. Turc a vorbit și despre prelungirea programului cu publicul, până la ora 19.00, măsură implementată în Primărie.

„Suntem singura primărie de municipiu reşedinţă de judeţ din România în care serviciile care au interfaţă cu publicul funcţionează după un asemenea program, de la 7 dimineaţa până la ora 19. Rugămintea este să transmitem cât de puternic acest mesaj ca oamenii să afle într-un număr cât mai mare şi să nu mai stea inutil la cozi”, a declarat Ioan Turc.

„Programul nostru este unul extins. Se plâng unii dintre colegii noştri că au program de la 7 dimineaţa la 7 seara. Când merg acasă sau dacă cumva se întâmplă să fie noaptea să se uite la biroul meu, becurile ard până undeva la ora 12. Eu plec din Primărie undeva la miezul nopţii şi asta este zi de zi, nu este ceva special, nu este o excepţie”, a declarat Ioan Turc.

 

COMENTARII

Du

în 14.01.2021 ora 18:13:01 Dudu a scris:

Lasă un răspuns

Stau si ma intreb….Oare Crețu a predat masina de serviciu ca nu am mai văzut-o .


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Penelistul

19.10.2026

Ioan Turc rămâne fără coledzi ?!😁

Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții

Iuliu

19.10.2026

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit pe 17 octombrie și a decis ca parlamentarii liberali să voteze în favoarea învestirii Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu, după care partidul să treacă în opoziție. Preseditele PNL Ilie Bolojan a declarat tex...

Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții

La Funtaine

19.10.2026

Ca în fabulă, un catâr cu un măgar au vrut să facă un cor muzical, a iesit cu scandal în pădure. Ăștia nu stiu inchide ușa cum trebuie, dar dau din clanță ca doi puradei fără țâță

Daniel Suciu și Bogdan Ivan pregătesc o lege pentru limitarea accesului copiilor la rețelele sociale, după incidentul de la școala din Bistrița

Năstase Liviu

19.10.2026

Aceste hiene PSD, fără carte, fără educație dar tupeu cât cuprinde, zeci de ani au spoliat/furat/supt țara asta amărâtă și tot nu le ajunge ! Să de Domnul de sus să dispăreți la tomberonul istoriei pentru totdeauna, bandiților !

Daniel Suciu și Bogdan Ivan pregătesc o lege pentru limitarea accesului copiilor la rețelele sociale, după incidentul de la școala din Bistrița

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing