Daniel Suciu și Bogdan Ivan pregătesc o lege pentru limitarea accesului copiilor la rețelele sociale, după incidentul de la școala din Bistrița
Deputatul PSD Daniel Suciu a anunțat că lucrează împreună cu deputatul Bogdan Ivan la un proiect de lege care vizează limitarea accesului minorilor la rețelele sociale. Inițiativa vine în contextul incidentului grav petrecut luni, 19 octombrie, la o școală din Bistrița, unde un elev a înjunghiat o profesoară, iar un alt elev, care a intervenit în ajutorul acesteia, a fost rănit.
Într-o postare publicată pe rețelele sociale, Daniel Suciu a transmis că imaginile incidentului și astfel de evenimente reprezintă un motiv de îngrijorare pentru părinți, subliniind necesitatea unor măsuri concrete pentru protejarea copiilor.
„Ca părinți, ne îngrozesc imaginile de azi, ca părinți nu ne plac cifrele de mai jos, ca părinți ne îngrijorează și ne revoltă când se întâmplă și da, am prefera să nu existe, deși avem partea noastră de vină vizavi de rețelele sociale. Dar trebuie să le cunoaștem și, mai ales, să acționăm măcar acum, până nu este prea târziu”, a scris deputatul.
Potrivit acestuia, proiectul legislativ pe care îl pregătește împreună cu Bogdan Ivan va include trei măsuri principale. Prima vizează interzicerea accesului la rețelele sociale pentru copiii cu vârsta sub 14 ani, fără excepții. A doua propunere prevede că adolescenții cu vârste între 14 și 18 ani ar putea utiliza aceste platforme doar cu acordul părinților și sub supravegherea acestora, prin mecanisme obligatorii de control parental.
Cea de-a treia măsură urmărește interzicerea mesajelor private nesolicitate trimise de adulți minorilor, prin introducerea unor obligații clare pentru platformele de socializare.
Daniel Suciu susține că măsurile propuse au corespondent în reglementări adoptate în unele state din Uniunea Europeană sau în inițiative legislative dedicate protejării copiilor în mediul online, menționând în acest context și setul de măsuri cunoscut sub denumirea de „Kids Act”.
Deputatul recunoaște că astfel de restricții nu pot elimina toate riscurile la care sunt expuși copiii pe internet, însă consideră că pot contribui la limitarea efectelor negative ale rețelelor sociale și la creșterea siguranței minorilor.
În finalul mesajului, Daniel Suciu a transmis că speră ca profesoara și elevul răniți în incidentul de la Bistrița să se recupereze și le-a cerut oamenilor să își exprime opiniile cu privire la măsurile legislative propuse.
ACTUALIZARE: "Ceea ce s-a întâmplat la Bistrița, unde o profesoară și un elev au fost înjunghiați de un minor, trebuie să fie un semnal de alarmă pentru întreaga societate.
în 19.10.2026 ora 12:47:27 La Funtaine a scris:
Lasă un răspuns
Ca în fabulă, un catâr cu un măgar au vrut să facă un cor muzical, a iesit cu scandal în pădure. Ăștia nu stiu inchide ușa cum trebuie, dar dau din clanță ca doi puradei fără țâță
în 19.10.2026 ora 12:42:22 Năstase Liviu a scris:
Lasă un răspuns
Aceste hiene PSD, fără carte, fără educație dar tupeu cât cuprinde, zeci de ani au spoliat/furat/supt țara asta amărâtă și tot nu le ajunge ! Să de Domnul de sus să dispăreți la tomberonul istoriei pentru totdeauna, bandiților !
în 19.10.2026 ora 11:03:45 Ivan Bogdana a scris:
Lasă un răspuns
Pic și Poc, Haplea și Păcălici cică ei pregătesc ceva , poi ar trebui să își pregătească diplomele de bac gen șefu Ciolacu, poi ăștia nu știu scrie dacă le dai dictare, hienelor , vin alegerile hoților PSD !
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Bărbat accidentat grav cu un tractor
17.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Iuliu
19.10.2026Biroul Politic Național al PNL s-a reunit pe 17 octombrie și a decis ca parlamentarii liberali să voteze în favoarea învestirii Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu, după care partidul să treacă în opoziție. Preseditele PNL Ilie Bolojan a declarat tex...
la articolul Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții
La Funtaine
19.10.2026Ca în fabulă, un catâr cu un măgar au vrut să facă un cor muzical, a iesit cu scandal în pădure. Ăștia nu stiu inchide ușa cum trebuie, dar dau din clanță ca doi puradei fără țâță
Năstase Liviu
19.10.2026Aceste hiene PSD, fără carte, fără educație dar tupeu cât cuprinde, zeci de ani au spoliat/furat/supt țara asta amărâtă și tot nu le ajunge ! Să de Domnul de sus să dispăreți la tomberonul istoriei pentru totdeauna, bandiților !
Ivan Bogdana
19.10.2026Pic și Poc, Haplea și Păcălici cică ei pregătesc ceva , poi ar trebui să își pregătească diplomele de bac gen șefu Ciolacu, poi ăștia nu știu scrie dacă le dai dictare, hienelor , vin alegerile hoților PSD !
COMENTARII