Infracțuni rutiere, constatate în flagrant, în localitățile Șanț și Teaca

La data de 19 iunie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița l-au depistat în flagrant, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 173, în localitatea Pinticu, pe un tânăr de 23 de ani care se afla sub influența alcoolului. Cu ocazia controlului efectuat, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis […]

La data de 19 iunie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița l-au depistat în flagrant, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 173, în localitatea Pinticu, pe un tânăr de 23 de ani care se afla sub influența alcoolului.

Cu ocazia controlului efectuat, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și se află sub influența alcoolului. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost transportat la spital în vederea recoltării de probe de sânge.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Totodată, la data de 18 iunie a.c., pe o stradă din localitatea Șanț, polițiștii l-au depistat și oprit în trafic pe un tânăr de 25 de ani, din Rodna care conducea un autoturism, deși nu deținea permis de conducere.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost pozitiv, respectiv 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma celor constatate, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

Etichetele acestui articol sunt alcoolemie,conducere fără permis

COMENTARII

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing