Incendiu la acoperișul unei case de locuit, în localitatea Braniștea (FOTO)

Incendiu la acoperișul unei case de locuit în localitatea Braniștea

În această dimineață, în jurul orei 05:50, pompierii militari din cadrul Stației de Pompieri Beclean au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case de locuit din localitatea Braniștea.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD. Intervenția a fost una complexă, având în vedere riscul de extindere la o locuință aflată în imediata apropiere. După aproximativ două ore și jumătate de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat, iar zona locuibilă a casei a fost salvată.

În momentul sosirii echipajelor, cele două persoane în vârstă care locuiau în imobil erau deja ieșite din casă, astfel că nu au fost înregistrate victime.

Incendiul a afectat o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, cuprinzând podul și acoperișul locuinței. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit că incendiul a fost provocat de jar sau scânteie provenite dintr-un coș de fum amplasat sau neprotejat termic față de materialele combustibile din construcția casei.

Pentru evitarea unor astfel de situații, pompierii reamintesc câteva măsuri esențiale de prevenire a incendiilor:
• Verificarea periodică și curățarea coșurilor de fum pentru a preveni acumularea de funingine și depuneri inflamabile
• Asigurarea unei izolări corespunzătoare a coșurilor de fum față de materialele combustibile
• Supravegherea constantă a focului din sobe și asigurarea stingerii complete a jarului înainte de culcare
• Instalarea detectoarelor de fum și a mijloacelor de primă intervenție pentru stingerea incendiilor

Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat propagarea flăcărilor și a limitat pagubele. ISU Bistrița-Năsăud reamintește cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire pentru evitarea incendiilor, mai ales în sezonul rece.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Gabor Marius

13.03.2025

Între Sărata și Șintereag, de ce nu se urmărește varianta simplă ( după părerea mea ), Sărata - Șieu Măgheruș - Șintereag ?

Încep studiile de teren pentru drumul expres care include centura Bistriței

votantul beat

13.03.2025

Cu SOSOCARII primare sa votezi daca nu iti place de CACARAU !

Diana Morar: "Primar PNL întreabă publicul cu cine sa voteze. Robiță, uită-te în oglindă!"

Lazarean Marius

12.03.2025

A-și dori sa ma angajez ca stivuitorist în Bistrița după ce e gata depozitul mulțumesc!

LEROY MERLIN deschide magazin în Bistrița, pe terenul fostei fabrici de sticlă

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing