Gabriel Lazany a depus jurământul. Primul discurs al noului primar al Bistriţei (VIDEO)
Gabriel Lazany a depus astăzi jurământul de credință, fiind învestit în funcţia de primar al municipiului Bistriţa.
în 23.10.2024 ora 15:07:46 Liviu a scris:
Lasă un răspuns
Motto: „Între oameni sînt tot soiul nu atât de varietăţi cât mai ales de variabilităţi. Că unul vine pe lume cârn şi altul prea lung la nas nu supără genul. Ceea ce jigneşte la om şi cu deosebirela omul civilizat e aptitudinea lui de a schimba câte nasuri doreşti şi oricâte obraze, pe care le poartă cu sine în buzunar.” (Tudor Arghezi – Cu ce se mângâie un imbecil – în Adevărul, 8 mai 1946) Românul are o vorbă : „Trebuie să-ţi cunosti lungul nasului” . Numai că pentru asta este nevoie de puţină demnitate. In loc să tacă Gabriel Lazany se "mângâie" că el a câstigat alegerile pentru functia de primar al Bistriței la o difretenţă de 8 voturi faţă de următorul clasat: "Am auzit de multe ori făcându-se referire la Primăria Bistrița cu apelativul ciolan. Și, poate pentru unii a fost, altfel nu-mi explic cum, la mai bine de patru luni de la alegeri, încă se mai smiorcăie, fiind prea mici ca să recunoască că au pierdut, că cetățenii în majoritatea lor, chiar dacă doar cu 8 voturi, au vrut altceva. Totul pleacă de la măsura legislativă care prevede alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin. Modificarea legislativă potrivit căreia primarii se aleg prin scrutin uninominal, într-un singur tur, a fost introdusă, în premieră la alegerile locale din 2012. La vremea respectivă, social-democrații, deși s-au numărat printre inițiatorii legii, au combătut proiectul în Parlament și au votat împotriva adoptării acestuia. Au exista argumente pro si contra la modificarea legii: – Se fac economii la bugetele locale având in vedere că intenția de vot se reflectă în primul tur; – Legea va însemna încă un pas de îndepărtare de democraţie, de valorile democratice; – Alegerea primarului într-un singur tur se va face cu o pătrime sau poate şi mai puţin din cetăţenii cu drept de vot, ceea reprezintă o problemă de legitimitate. Ulterior, s-a încercat revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, dar PSD, care între timp și-a dat seama că este avantajat de sistemul cu un singur tur, s-a opus și a reușit să blocheze modificarea legii. Dezavantajul este că în oraşele mari din România, alegerea primarului într-un singur tur se face cu o pătrime sau poate şi mai puţin din cetăţenii cu drept de vot . Ori, un edil ales cu 14%, 15%, 16% din primul tur nu poate fi un primar reprezentativ al tuturor cetăţenilor din respectiva unitate administrativ-teritorială.
în 23.10.2024 ora 15:07:24 Liviu a scris:

în 22.10.2024 ora 15:18:08 Carol a scris:
Lasă un răspuns
Domnule Lazany, Fara viziune sunt urmatoarele creaturi: 1. Cocesiu- cea mai lipsita de viziune. Cea care impartea banii pe proiecte struct dupa bunul plac si al felului in care te faceai pres 2. Ivascu- puturoasa, ahtiata doar dupa functie si atat, mereu in razboi cu lacusta si viceversa 3. Mariba, care a instrainat o gramada de spatii la toti cretinii care s su perindat prin functii 4. Scurtu-depadit de situatie. 5. Adunatura de la Newyorker pusa pe piedestal pe post de director Domnule primar va rog descotorositi-va de gunoaiele care ca inconjoara. O sa va saboteze maxim!
în 22.10.2024 ora 15:01:00 Geox a scris:
Lasă un răspuns
Ii doresc mult succes dar cu actuala echipa sabotoare a primariei, nu prea poate face ceea ce isi propune. Ideal al fi ca persoane precum ivasvu, Dcurtu si Cocesiu sa plateasca cu varf si indesat pagubele adusr bugetului local Niste incompetenti, niste obositi si fara viziune. Astfel de puturosi si nestiutori nu au ce cauta in functii de conducere! Rusine acelor nesimtiti!!
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Justitiarul
19.04.2025Politia locală, este aservita puterii politice, nu servește cetateanul de rind, se,, ocupă,, de cu totul altceva. Camerele de supraveghere (la care pot garanta, pokitia locală este specialistă) pot fi puse in diferite zone, iar mașinile politiei sa intervină in momentul un...
la articolul După bătaia de lângă Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” , AUR cere reorganizarea Poliției Locale
Bondris Gligor Timotei
18.04.2025Frumos din partea autorităților așa ar putea menține taxa de gunoi la același preț
la articolul Peste 7 milioane de lei, obținuți din deșeurile reciclabile în Bistrița-Năsăud
Honorius Indrecan
15.04.2025Merite asumate pe nedrept...politicul nu are ce cauta in educatie, sport, religie. Datoria politicului este STRICT sa se asigure ca exista resursele necesare astfel incat aceste activitati sa se desfasoare cat mai corect si complet, fara lacune. Povestile si balivernele politicie...
la articolul Radu Moldovan: "Colegiul Național „Liviu Rebreanu” începe un nou capitol al excelenței, în toată splendoarea sa"
votantul beat
12.04.2025Gretos si rusinos . Curva mare e politica romaneasca.
la articolul Diana Morar: "Săptămâna patimilor lui Robiță"
COMENTARII