FOTBAL. Gloria obține o victorie mare cu FC Bihor și relansează lupta pentru promovare

CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud și FC Bihor Oradea au disputat astăzi derby-ul play-off-ului seriei a X-a din Liga a III-a la fotbal. Partida s-a disputat pe stadionul Jean Pădureanu din Bistrița.

După un început dezamăgitor de play-off, Gloria avea neapărat nevoie de victorie în partida cu liderul seriei, pentru a nu compromite șansele la promovare, obiectivul declarat în acest sezon. Partida din Vinerea Mare s-a desfășurat în fața a aproximativ 1000 de spectatori, o parte dintre ei părăsind tribunele după începerea ploii. 

Motivați foarte bine de miza meciului, elevii lui Adrian Falub au făcut un joc excelent, și-au dominat adversarul timp de aproape 90 de minute, dar au avut emoții pe final. Manolache (12) și Condiu (36) au adus un avantaj confortabil pentru gazde, care conduceau cu 2-0 la pauză. Gloria a avut o evoluție consistentă și în partea secundă, când a ratat câteva ocazii mari de a marca golul al treilea, în timp ce bihorenii au fost foarte apatici, fără idei și nu au reușit să pună presiune la poarta lui Bodea.

Contrar cursului jocului, FC Bihor Oradea a redus din diferență cu 5 minute înainte de final, prea puțin însă pentru a emite alte pretenții. S-a terminat 2-1 pentru Gloria, care se apropie la trei puncte de oaspeții de astăzi.

Pentru Gloria au evoluat: Bodea, Manolache, Fridrich, Copaci, Georgescu, Țica, Abdul, I. Rus, Stoica (C), Yameogo, Gondiu. Au mai intrat: Curtuiuș, Savu, Luca. 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Justitiarul

19.04.2025

Politia locală, este aservita puterii politice, nu servește cetateanul de rind, se,, ocupă,, de cu totul altceva. Camerele de supraveghere (la care pot garanta, pokitia locală este specialistă) pot fi puse in diferite zone, iar mașinile politiei sa intervină in momentul un...

După bătaia de lângă Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” , AUR cere reorganizarea Poliției Locale

Bondris Gligor Timotei

18.04.2025

Frumos din partea autorităților așa ar putea menține taxa de gunoi la același preț

Peste 7 milioane de lei, obținuți din deșeurile reciclabile în Bistrița-Năsăud

Honorius Indrecan

15.04.2025

Merite asumate pe nedrept...politicul nu are ce cauta in educatie, sport, religie. Datoria politicului este STRICT sa se asigure ca exista resursele necesare astfel incat aceste activitati sa se desfasoare cat mai corect si complet, fara lacune. Povestile si balivernele politicie...

Radu Moldovan: "Colegiul Național „Liviu Rebreanu” începe un nou capitol al excelenței, în toată splendoarea sa"

votantul beat

12.04.2025

Gretos si rusinos . Curva mare e politica romaneasca.

Diana Morar: "Săptămâna patimilor lui Robiță"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing