FOTBAL FEMININ. Set, meci! Heniu pierde finala Cupei, cu goluri de cascadorii râsului

CS Heniu Prundu Bârgăului a pierdut finala Cupei României, cu un categoric 2-6, într-un meci disputat în compania campioanei "U" Olimpia Cluj.

Heniu Prundu Bârgăului s-a văzut condusă cu 2-0 încă din primul sfert de oră, prin golurile marcate de Bâtea și Bortan, dar și-a revenit, reușind să reducă din diferență în minutul 29, prin Laiu și să preseze la poarta clujencelor, căutând egalarea.

Totul s-a ruinat însă în doar două minute, din cauza gafelor incredibile ale portăriței Panova, care a degajat în Carmen Marcu, cu un cadou pentru 3-1 și apoi a fost prinsă ieșită din poartă, de aceeași Marcu, clujencele stabilind scorul la pauză (1-4). Repriza secundă a fost tot la discreția campioanei, care s-a impus într-un final cu 6-2, clujencele câștigând Cupa României, în fața unor adversare net inferioare.

Vezi aici golurile!

ACS HENIU: 31. Panova – 7. Ștef (cpt), 2. Corduneanu, 9. Pantsulaia, 5. Ciontoș – 11. Hornea, 17. Deca, 23. Ristache, 18. Andrukhiv – 20. Crețoiu, 10. Laiu
Rezerve: 12. Mureșan – 13. Mateș, 14. Purcil, 15. Pînzariu, 16. Sîrbovan, 24. Rida, 26. Zezukina, 80. Merlan
Antrenor: Călin Svoboda

U OLIMPIA: 1. Hall – 22. Stamate, 3. Botojel, 21. Sigheartău, 15. Pînzariu – 11. Bâtea, 4. Bortan (cpt), 9. Ciolacu – 7. Țabur, 90. Marcu, 99. Bălăceanu
Rezerve: 25. Pop-Ganea – 14. Borodi, 17. Varo, 18. Staab, 19. Krevska, 20. Cojuhari, 55. Preda, 77. Iancu, 88. Oneț
Antrenor: Daniel Sima

Au marcat: Laiu ’29, Hornea ’53 / Bâtea ‘8, Bortan ’16, Marcu ’42, ’44, Ciolacu ’49, Stamate ’87

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Justitiarul

19.04.2025

Politia locală, este aservita puterii politice, nu servește cetateanul de rind, se,, ocupă,, de cu totul altceva. Camerele de supraveghere (la care pot garanta, pokitia locală este specialistă) pot fi puse in diferite zone, iar mașinile politiei sa intervină in momentul un...

După bătaia de lângă Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” , AUR cere reorganizarea Poliției Locale

Bondris Gligor Timotei

18.04.2025

Frumos din partea autorităților așa ar putea menține taxa de gunoi la același preț

Peste 7 milioane de lei, obținuți din deșeurile reciclabile în Bistrița-Năsăud

Honorius Indrecan

15.04.2025

Merite asumate pe nedrept...politicul nu are ce cauta in educatie, sport, religie. Datoria politicului este STRICT sa se asigure ca exista resursele necesare astfel incat aceste activitati sa se desfasoare cat mai corect si complet, fara lacune. Povestile si balivernele politicie...

Radu Moldovan: "Colegiul Național „Liviu Rebreanu” începe un nou capitol al excelenței, în toată splendoarea sa"

votantul beat

12.04.2025

Gretos si rusinos . Curva mare e politica romaneasca.

Diana Morar: "Săptămâna patimilor lui Robiță"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing