FOTBAL FEMININ. Gloria pierde acasă cu Poli Timișoara

Echipa de fete a Gloriei Bistrița a jucat astăzi pe terenul bazei sportive de la Unirea contra celor de la Politehnica Timișoara.

După o primă repriză săracă în ocazii, cu un joc lin, fără multe tresăriri în atac, singura ocazie remarcabilă fiind cea din minutul 44 , o bară semnată de Mirea de la Poli Timișoara, după pauză, lucrurile s-au schimbat total.

La 10 minute de la fluierul de început al reprizei secunde, vedem un atac direct a lui Șepețan, acțiune singulară de la jumătatea terenului, ajunge lângă poartă, îi pasează Ivanovei, care înscrie pentru 0-1. Trei minute mai târziu, un nou atac al bănățencelor, la Bratu se ridică din talonajul defensivei Gloriei și înscrie lejer cu capul pentru 0-2. Golul trei vine și el repede, cam în minutul 59, când Ivanova înscrie pentru 0-3.

Replica Gloriei este destul de străvezie, dar reușește să înscrie golul de onoare prin Negrea, cea care scoate o lovitură de pedeapsă pe care o și transformă. E 1-3 și e minutul 64. Până la finalul partidei jocul nu se mia schimbă, iar Gloria nu mai reușește să iasă din trena celor trei goluri luate unul după altul.

Urmează meciul din 8 octombrie cu Banatul Girls și cel de acasă cu Universitatea Cluj. Gloria Bistrița merge pe locul 2 cu 9 puncte și înregistrează prima înfrângere din noul sezon competițional.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Justitiarul

19.04.2025

Politia locală, este aservita puterii politice, nu servește cetateanul de rind, se,, ocupă,, de cu totul altceva. Camerele de supraveghere (la care pot garanta, pokitia locală este specialistă) pot fi puse in diferite zone, iar mașinile politiei sa intervină in momentul un...

După bătaia de lângă Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” , AUR cere reorganizarea Poliției Locale

Bondris Gligor Timotei

18.04.2025

Frumos din partea autorităților așa ar putea menține taxa de gunoi la același preț

Peste 7 milioane de lei, obținuți din deșeurile reciclabile în Bistrița-Năsăud

Honorius Indrecan

15.04.2025

Merite asumate pe nedrept...politicul nu are ce cauta in educatie, sport, religie. Datoria politicului este STRICT sa se asigure ca exista resursele necesare astfel incat aceste activitati sa se desfasoare cat mai corect si complet, fara lacune. Povestile si balivernele politicie...

Radu Moldovan: "Colegiul Național „Liviu Rebreanu” începe un nou capitol al excelenței, în toată splendoarea sa"

votantul beat

12.04.2025

Gretos si rusinos . Curva mare e politica romaneasca.

Diana Morar: "Săptămâna patimilor lui Robiță"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing