
Florentin Pera, prima conferință de presă după instalarea ca antrenor la Gloria. Ce obiective are (VIDEO)
Florentin Pera însoțit de directorul executiv al Gloriei 2018, Eugen Cosma a susținut astăzi prima sa conferință de presă în noua sa calitate, cea de antrenor al echipei de fete, după ce marți, conducerea clubului sportiv bistrițean a reziliat contractul cu Horațiu Pașca. Pera a precizat că a fost primit foarte bine la echipă și, evident, își dorește o victorie în meciul de vineri, 20 octombrie, cu Minaur Baia Mare.
Întrebat care sunt obiectivele echipei cu el antrenor, Pera a evidențiat faptul că pentru sezonul 2023-2024 acesta este reprezentat de Cupele Europene. De asemenea, pentru 2024-2025, Florentin Pera a vorbit despre situarea pe podium a echipei, iar în doi ani, crearea unei echipe care să cîștige campionatul și/sau să cucerească Cupa României dar și să joace la nivel de Liga Campionilor.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Justitiarul
19.04.2025Politia locală, este aservita puterii politice, nu servește cetateanul de rind, se,, ocupă,, de cu totul altceva. Camerele de supraveghere (la care pot garanta, pokitia locală este specialistă) pot fi puse in diferite zone, iar mașinile politiei sa intervină in momentul un...
la articolul După bătaia de lângă Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” , AUR cere reorganizarea Poliției Locale
Bondris Gligor Timotei
18.04.2025Frumos din partea autorităților așa ar putea menține taxa de gunoi la același preț
la articolul Peste 7 milioane de lei, obținuți din deșeurile reciclabile în Bistrița-Năsăud
Honorius Indrecan
15.04.2025Merite asumate pe nedrept...politicul nu are ce cauta in educatie, sport, religie. Datoria politicului este STRICT sa se asigure ca exista resursele necesare astfel incat aceste activitati sa se desfasoare cat mai corect si complet, fara lacune. Povestile si balivernele politicie...
la articolul Radu Moldovan: "Colegiul Național „Liviu Rebreanu” începe un nou capitol al excelenței, în toată splendoarea sa"
votantul beat
12.04.2025Gretos si rusinos . Curva mare e politica romaneasca.
la articolul Diana Morar: "Săptămâna patimilor lui Robiță"
COMENTARII