Diana Morar: "Venituri nete mai mari pentru pensionari, în urma unui proiect de lege adoptat"

Partidul Național Liberal a inițiat un proiect de lege menit să sprijine pensionarii prin creșterea plafonului de neimpozitare a pensiilor, de la 2.000 lei la 3.000 lei.

"Această măsură urmărește să reducă povara fiscală asupra pensionarilor cu venituri mici (peste 3 milioane pensionari), oferindu-le astfel un sprijin financiar suplimentar într-un context economic dificil.

Proiectul de lege, care a fost depus în luna decembrie a anului trecut, a fost adoptat astăzi în Camera Deputaților. Acest proiect reprezintă un pas important în direcția protejării veniturilor pensionarilor și îmbunătățirii condițiilor de trai pentru această categorie vulnerabilă. 𝐂𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐥𝐚𝐟𝐨𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐧𝐞𝐢𝐦𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞 va permite mai multor pensionari să beneficieze de pensii nete mai mari, fără a fi afectați de impozitarea suplimentară", a transmis deputatul PNL Diana Morar.

"PNL își însușește angajamentul și efortul de a susține persoanele vârstnice prin aceasta măsură complementară de creștere a veniturilor și de a asigura un sistem de protecție socială echitabil.

Adoptarea acestei legi este 𝐜𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐢𝐧𝐢𝐭̦𝐢𝐚𝐭𝐢𝐯𝐚̆ 𝐚 𝐏𝐍𝐋, în ceea ce privește sistemul de pensii ,care își are bazele încă din timpul guvernării (anul 2021), un exemplu concret al eforturilor guvernamentale de a răspunde nevoilor reale ale cetățenilor, contribuind la îmbunătățirea calității vieții pensionarilor din România", a transmis PNL. 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Justitiarul

19.04.2025

Politia locală, este aservita puterii politice, nu servește cetateanul de rind, se,, ocupă,, de cu totul altceva. Camerele de supraveghere (la care pot garanta, pokitia locală este specialistă) pot fi puse in diferite zone, iar mașinile politiei sa intervină in momentul un...

După bătaia de lângă Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” , AUR cere reorganizarea Poliției Locale

Bondris Gligor Timotei

18.04.2025

Frumos din partea autorităților așa ar putea menține taxa de gunoi la același preț

Peste 7 milioane de lei, obținuți din deșeurile reciclabile în Bistrița-Năsăud

Honorius Indrecan

15.04.2025

Merite asumate pe nedrept...politicul nu are ce cauta in educatie, sport, religie. Datoria politicului este STRICT sa se asigure ca exista resursele necesare astfel incat aceste activitati sa se desfasoare cat mai corect si complet, fara lacune. Povestile si balivernele politicie...

Radu Moldovan: "Colegiul Național „Liviu Rebreanu” începe un nou capitol al excelenței, în toată splendoarea sa"

votantul beat

12.04.2025

Gretos si rusinos . Curva mare e politica romaneasca.

Diana Morar: "Săptămâna patimilor lui Robiță"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing