Diana Morar taxează dur acuzele lui Sighiartău către Orban: “Dacă ai păreri personale, se discută in partid” (VIDEO)

Fost secretar de stat în Ministerul Justiției, deputatul PNL Diana Morar nu a intervenit în timpul și după declarațiile războinice ale lui Rareș Bogdan, respectiv ale secretarului general al partidului, deputatul Robert Sighiartău. Aseară, pe Info Bistrița și ProBNTV, deputatul liberal a vorbit despre scandalul școlilor dar și despre tensiunile din PNL. Practic, ea spune […]

Fost secretar de stat în Ministerul Justiției, deputatul PNL Diana Morar nu a intervenit în timpul și după declarațiile războinice ale lui Rareș Bogdan, respectiv ale secretarului general al partidului, deputatul Robert Sighiartău. Aseară, pe Info Bistrița și ProBNTV, deputatul liberal a vorbit despre scandalul școlilor dar și despre tensiunile din PNL. Practic, ea spune că Robert Sighiartău trebuie să fie solidar cu președintele Orban și să își asume alături de el semieșecul alegerilor parlamentare și să demisioneze ca un gest de onoare.

”Eu nu inventez nimic și apelez la statutul PNL: nu avem acolo scris că e permisă vreo discuție, declarație sau afirmație în spațiul public care să aducă prejudicii de imagine PNL . Dacă ai păreri personale despre o anumită situație, e bine să vii și și să le discutăm în interior. Nu scrie nicăieri că ai voie să îți ataci colegii de partid, iar dacă o faci trebuie să îți asumi și sancțiunile disciplinare care pot merge până la excluderea din partid”, punctează Morar.

Potrivit celor spuse de Diana Morar, problema unor tineri politicieni este că au obiceiul să meargă la efectele unei probleme și nu la cauza acesteia și ” fac moarte de om pe efecte”: ”Cauza tuturor acestor probleme, a tensiunilor din PNL este ascunsă, ținută de-o parte, asta pentru că nu există interes să avem o discuție sinceră și principială asupra ei- modul în care a fost gestionată înfrângerea partidului la alegerile parlamentare la nivel național, chiar dacă am câștigat aceste alegeri în Bistrița-Năsăud dar și în alte județe”, mai spune deputatul liberal.

În acest context, parlamentarul bistrițean cere o analiză serioasă și aplicată asupra strategiei PNL pentru alegerile parlamentare, asta pentru a vedea cine și ce a făcut, cât s-a implicat și de ce au fost pierdute alegerile la nivel național: ”Trebuie să aflăm dacă strategia a fost greșită, cine a greșit, dacă cei care au organizat campania au știut punctele slabe și ce au făcut pentru eliminarea  acestora”.

Diana Morar apreciază că toate aceste lucruri trebuie explicate de secretarul general al PNL: ”Robert Sighiartău trebuie să vină și să ne explice ce s-a întâmplat. El e secretarul general, el are în atribuții conform statutului obligația de-a organiza, el este responsabilul cu trezirea partidului să spun așa pentru o bună funcționare în alegeri. Nu am văzut să facă aceasta”, consideră interlocutorul nostru.

Mai mult, deputatul liberal susține că, gestul de onoare al președintelui Ludovic Orban de-a demisiona  ar fi trebuit urmat de Robert Sighiartău, din solidaritate: ”Abia după un asemenea gest, Robert Sighiartău avea dreptul să vină și să ceară demisii, să critice activitatea președintelui și modul în care acesta a gestionat din punct de vedere politic situația partidului post-alegeri”, conchide Morar.

 

INFO POLITIC cu Augustin Danci și Alin Cordoș

INFO POLITIC cu Augustin Danci și Alin Cordoș. Invitată Diana Morar – deputat PNL

Posted by InfoBistrița.ro on Friday, January 22, 2021

 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Oprea

25.09.2024

Păreri pertinente dar a aplicat ce zice în cariera? Unde a antrenat?

INTERVIU cu Lena Brebeanu, realizat de Octavian Moldovan: “Pe un Ferrari nu lipești abțibilduri!"

Draganescu Remus

24.09.2024

Este bine că te faci auzită cu lucruri reale și fundamentale care sunt ignorate din necunoaștere și infature a noilor decidenți.

INTERVIU cu Lena Brebeanu, realizat de Octavian Moldovan: “Pe un Ferrari nu lipești abțibilduri!"

RUTHLESS

24.09.2024

L- am avut ofițer (căpitan), la Marghita,lângă Oradea.Era sef de stat major (cred).Se purta mizerabil cu foarte mulți militari/cadre,un caracter infect,dur,jignitor. Din punctul meu de vedere..." o formă insalubră de viață " [ cu epoleți]

Un bistrițean, fost general, angajat ca și consilier al lui Emil Boc, la Primăria Cluj-Napoca

Timeea

24.09.2024

Un articol foarte frumos și complet. Multă sănătate și putere de muncă.

INTERVIU cu Lena Brebeanu, realizat de Octavian Moldovan: “Pe un Ferrari nu lipești abțibilduri!"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing