BISTRIȚA. Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare

La data de 31.03.2025 expiră perioada de utilizare a locurilor de parcare de reședință pentru zona delimitată de străzile: Andrei Mureșanu, Aleea Ineu, Aleea Rotundă, Năsăudului, Aleea Heniu, Cerbului, Intrarea Zorelelor, Petre Ispirescu şi Lt. Călin.

Prin urmare, în conformitate cu art. 41 din Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reşedinţă din municipiul Bistriţa aprobat prin Hotărârea nr. 141/26.10.2017 a Consiliului Local al Municipiului Bistriţa cu completările și modificările ulterioare, la expirarea perioadei de valabilitate a utilizării locului de parcare de reședință, aceasta se va prelungi cu încă 12 luni, cu condiţia achitării tarifului aferent perioadei următoare.

Achitarea tarifului aferent locului de parcare, respectiv tariful de bază sau tariful licitat, după caz, se poate face la casieria Direcţiei Patrimoniu din str. Gheorghe Șincai nr. 2 cu cash/card sau prin transfer bancar în contul RO98TREZ10121E335000XXXX deschis la Trezoreria municipiului Bistrița, CUI 4347569 – Municipiul Bistrița Direcția Patrimoniu.

În cazul în care utilizatorul locului de parcare nu achită tariful aferent acestuia până la data de 31.03.2025, conform HCL nr. 141/26.10.2017 cu completările și modificările ulterioare, va pierde dreptul de prelungire a utilizării locului de parcare, acesta va fi declarat liber și se va atribui altor persoane fizice / juridice. Plăcuţa de rezervare cu numărul de înmatriculare poate fi ridicată, iar pentru remontarea plăcuței se va achita taxa de 30 lei.
__________________________________
𝐍𝐨𝐭𝐚 𝟏: în cazul în care s-a schimbat numărul de înmatriculare al autoturismului pentru care s-a eliberat chitanţa, este necesară depunerea copiei noului certificat de înmatriculare sau orice alte modificări trebuie anunțate.

𝐍𝐨𝐭𝐚 𝟐: în cazul în care s-a schimbat numărul de telefon mobil vă rugăm să ni-l comunicaţi pe cel actual.

𝐍𝐨𝐭𝐚 𝟑: în cazul pensionarilor cu pensia medie (soț+soție) sub salariul minim net pe economie, pentru a beneficia de 50% reducere, este necesară depunerea cupoanelor de pensie în copie ori de câte ori se achită tariful aferent locului de parcare.
𝐍𝐨𝐭𝐚 𝟒: în cazul persoanelor încadrate într-un grad de handicap sau care au în întreținere o astfel de persoană, pentru a achita tariful de 1 leu în continuare, este necesară depunerea certificatului de încadrare în grad de handicap în copie ori de câte ori se achită tariful aferent locului de parcare.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Justitiarul

19.04.2025

Politia locală, este aservita puterii politice, nu servește cetateanul de rind, se,, ocupă,, de cu totul altceva. Camerele de supraveghere (la care pot garanta, pokitia locală este specialistă) pot fi puse in diferite zone, iar mașinile politiei sa intervină in momentul un...

După bătaia de lângă Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” , AUR cere reorganizarea Poliției Locale

Bondris Gligor Timotei

18.04.2025

Frumos din partea autorităților așa ar putea menține taxa de gunoi la același preț

Peste 7 milioane de lei, obținuți din deșeurile reciclabile în Bistrița-Năsăud

Honorius Indrecan

15.04.2025

Merite asumate pe nedrept...politicul nu are ce cauta in educatie, sport, religie. Datoria politicului este STRICT sa se asigure ca exista resursele necesare astfel incat aceste activitati sa se desfasoare cat mai corect si complet, fara lacune. Povestile si balivernele politicie...

Radu Moldovan: "Colegiul Național „Liviu Rebreanu” începe un nou capitol al excelenței, în toată splendoarea sa"

votantul beat

12.04.2025

Gretos si rusinos . Curva mare e politica romaneasca.

Diana Morar: "Săptămâna patimilor lui Robiță"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing