Aurelian Băbuțan se plânge că nu a fost apreciat și respectat la Bistrița: "Karma poate așa a vrut"

Fostul director sportiv al Gloriei Bistrița-Năsăud, Aurelian Băbuțan, a transmis, în aceste zile, mai multe mesaje pe rețelele de socializare, ultimul, mai mult decât ciudat, venind după numirea sa pe funcția de director sportiv al echipei de Liga a III-a și de serie cu Gloria Bistrița, echipă de la care, Băbuțan, a plecat împreună cu Adrian Falub, după ratarea promovării în Liga a II-a. Băbuțan a semnat cu echipa Universitar Alba Iulia, care evoluează tot în Liga a III-a și unde va avea un post de conducere.

"Așa e la tine acasă, oamenii uită repede sacrificiile făcute. Am greșit atunci când am lăsat oameni care mă respectau și apreciau la Oțelul Galați, mari perspective, și am ales să vin acasă la mine. Iartă-mă, Dorinel Munteanu, că nu ți-am mulțumit, dar respectul meu față de tine rămâne pentru toată viața. Cu multă muncă am creat condiții la care unii nici nu visau. Am plătit eu, care mi-aș fi pus și sufletul pe tavă pentru blestemata asta de promovare. Aveam atâtea proiecte și gânduri care s-au năruit", a transmis Băbuțan.


"Dar cei care au venit vor continua munca mea și vor reuși mai mult. Așa e la fotbal, când ai pasiune și entuziasm, nu te oprești, geanta e tot timpul pregătită și poate așa e mai bine să plec acolo unde voi fi respectat și apreciat mai mult ca acasă la mine. Karma poate așa a vrut să fiu adversar echipei pe care o iubesc la fel cum îmi iubesc familia. Timpul vindecă orice rană și la final sper să mă bucur de ceea ce la Bistrița nu am avut parte: de respectul oamenilor care au crezut în mine și m-au convins să merg la Universitar Alba Iulia, unde am găsit oameni extraordinari. Nu am pierdut nimic plecând de la Bistrița; poate timpul va demonstra că Bistrița a pierdut o persoană care nu a fost respectată și apreciată!", a fost mesajul transmis de Băbuțan.

COMENTARII

U

în 08.07.2024 ora 19:13:24 Universul.. a scris:

Lasă un răspuns

Karma.. Asa este.. Aveți dreptate.. Când nu respecți cuvântul.. Roata se întoarce!


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Justitiarul

19.04.2025

Politia locală, este aservita puterii politice, nu servește cetateanul de rind, se,, ocupă,, de cu totul altceva. Camerele de supraveghere (la care pot garanta, pokitia locală este specialistă) pot fi puse in diferite zone, iar mașinile politiei sa intervină in momentul un...

După bătaia de lângă Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” , AUR cere reorganizarea Poliției Locale

Bondris Gligor Timotei

18.04.2025

Frumos din partea autorităților așa ar putea menține taxa de gunoi la același preț

Peste 7 milioane de lei, obținuți din deșeurile reciclabile în Bistrița-Năsăud

Honorius Indrecan

15.04.2025

Merite asumate pe nedrept...politicul nu are ce cauta in educatie, sport, religie. Datoria politicului este STRICT sa se asigure ca exista resursele necesare astfel incat aceste activitati sa se desfasoare cat mai corect si complet, fara lacune. Povestile si balivernele politicie...

Radu Moldovan: "Colegiul Național „Liviu Rebreanu” începe un nou capitol al excelenței, în toată splendoarea sa"

votantul beat

12.04.2025

Gretos si rusinos . Curva mare e politica romaneasca.

Diana Morar: "Săptămâna patimilor lui Robiță"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing