Un tânăr din Anieș a provocat un accident, beat la volan
La data de 5 aprilie, în localiatea Anieș, a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea ușoară a unei femei. În accident au fost implicate două autoturisme, iar un șofer a plecat de la fața locului. Din verificările efectuate la fața locului, a rezultat faptul că, șoferul unui autoturism care circula pe raza orașului […]
La data de 5 aprilie, în localiatea Anieș, a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea ușoară a unei femei. În accident au fost implicate două autoturisme, iar un șofer a plecat de la fața locului.
Din verificările efectuate la fața locului, a rezultat faptul că, șoferul unui autoturism care circula pe raza orașului Sângeorz-Băi, înspre localitatea Maieru, ar fi efectuat o manevră de depășire, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula din sens opus și care era condus de o femeie de 47 de ani, din Mititei. După producerea accidentului, șoferul a plecat de la fața locului, iar conducătoarea auto a fost transportată la spital pentru investigații medicale.
În urma investigațiilor și verificărilor efectuate, polițiștii ajunși la fața locului, l-au identificat pe șoferul vinovat în persoana unui tânăr în vârstă de 33 de ani, din Anieș. Acesta nu a fost găsit la locuință, fiind depistat pe raza localității Maieru. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice care vor stabili cu exactitate alcoolemia.
Continuă cercetările în acest caz polițiștii din Sângeorz-Băi care au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducere cu alcoolemie.
în 07.04.2020 ora 20:57:54 Sanda a scris:
Lasă un răspuns
Mai, oameni-s nebuni. Nu înțeleg ce-i în capul lor.
în 23.03.2020 ora 18:36:51 Alina a scris:
Lasă un răspuns
Unii pacienți chiar sunt schimbați de pe Novothyral pe Euthyrox odată cu înaintarea in vârsta! Dacă doza de Euthyrox este corecta face fix același lucru ca și Novothyral! Singura condiție este ca doza sa fie corecta! Sănătate!
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Votantul Anonim
28.11.2024Ne întoarcem iarăși la nu contează câți votează , contează cine numără voturile?Cine este pro-rus acum ?
la articolul CCR cere renumărarea tuturor voturilor de la alegerile prezidențiale
Ivan Suciu
28.11.2024Halucinant să îl vezi pe acest trepăduș găunos dându-și cu părerea de la elasticul de chiloți, la piatra filozofală. Nici tu nu ai priceput bine mesajul de debarasare de psd ? Este așa : PLECAȚI ȘI NU MAI VENIȚI !
la articolul Ce proiecte importante a sprijinit Daniel Suciu, pentru județul Bistrița-Năsăud
Ivan Vicol
28.11.2024Alt sfertodoct digital, cică el nu își dă demisia că nu are motiv, un neica nimeni cu o singură calitate: obraz gros psd. Nu ai ințeles mesajul Ivane ? Ți-l vom reaminti duminică. Nu mai e Ciolacu să dea ochii imprejur : oh ai venit și tu Bogdane, și tu Sorine ? Da, �...
la articolul Bogdan Ivan: "Ce am făcut în Parlamentul României pentru tine"
Angela
28.11.2024In regula, duminica aveti un vot e la mine ....IMPOTRIVA.....sa corectam nedreptatile.....
la articolul Bogdan Ivan: "Ce am făcut în Parlamentul României pentru tine"
COMENTARII