Un șofer din Bistrița a distrus mai multe mașini, beat la volan

Ieri, 12 noiembrie, în urma intervenției la un accident rutier, soldat cu pagube materiale, polițiștii Biroului Rutier s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În fapt, un bărbat de 51 de ani din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Cetății din municipiu, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula în fața sa și care a fost proiectat în alte două autovehicule care circulau pe aceeași direcție.

Toți conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv doar în cazul bărbatului de 51 de ani, respectiv de 0,50 mg/l alcool pur în aerul, fiind condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei.


Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările în acest caz.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Maria

22.11.2024

Dintre problemele " importante" si cele urgente, pe care le rezolvati mai intai domnule primar?

Gabriel Lazany şi Radu Moldovan, la Bucureşti pentru mai multe proiecte. Ce mesaj i-au transmis lui Ioan Turc

Goga

22.11.2024

:)))))))) Meningita morala? Cine a aprobat tariful de la Aquabis? Nu dumneata si consilierii coalizati? PSD-ul e bun pentru afaceri dar rau pentru concurenta? Domnule Turc impreuna cu domnul Sighiartau...cred ar trebui sa faceti mai multe (lucrurile tangibile) si sa vorbiti ma...

PNL BN, atac la Radu Moldovan: "Campanie electorală într-un spital de stat!"

Dana

22.11.2024

Halal Primar lăudat de toată lumea ! În dimineața asta era dezastru pe șosele în oraș! Bine ca noi cetățenii prosti și corecți SUNTEM BUNI SA PLATIM TAXE ! RUSINEEE

Ce a transmis Primăria Bistriţa legat de deszăpezirea din această dimineaţă (FOTO)

Balan Marius- ecologist

22.11.2024

Inainte de 89 toti cetatenii de la case trebuia sa punem mana pe lopata ca asa erau regulile. Dupa Revolutie mai toti am devenit mari patroni si oameni de afaceri si suduim Primarii ca nu vin sa ne dea zapada din fata caselor etc. Despre miscare, sport cu lopata-n mana nu are...

Ioan Turc, atac către Gabriel Lazany: "A venit iarna! Pune mâna pe o lopată şi arată respect faţă de bistriţeni"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing