Transport ilegal de material lemnos, depistat pe Valea Bârgăului
Măsurile dispuse de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului în cazul unui transport ilegal de material lemnos.
În după-masa de ieri, 7 noiembrie, o patrulă din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului care acționa pentru monitorizarea traficului rutier, a efectuat semnale regulamentare de oprire conducătorului unei autoutilitare, încărcată cu material lemnos.
Autovehiculul în cauză circula pe Drumul Național 17, prin localitatea Susenii Bârgăului, iar conducătorul acesteia nu s-a conformat, fiind urmărit și oprit în Josenii Bârgăului. A fost identificat ca fiind în vârstă de 51 de ani din Josenii Bârgăului, iar pentru neoprirea la semnalele regulamentare ale polițiștilor în scopul sustragerii de la control, a fost sancționat contravențional cu amendă și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 30 de zile.
În urma verificărilor efectuate cu privire la materialul transportat, polițiștii au constatat faptul că nu deține documente legale de însoțire a materialului lemnos, aproximativ 5 metri cubi de cherestea. Astfel, pentru neregulile constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, iar materialul lemnos, în valoare de 3.008 lei, a fost ridicat în vederea confiscării.
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului continuă cercetările, în vederea stabilirii provenienței materialului lemnos.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Un bărbat a murit pe stradă, în Bistrița
20.11.2024
Un copil a căzut de la balcon, în Bistrița
16.11.2024
ULTIMELE COMENTARII
Maria
22.11.2024Dintre problemele " importante" si cele urgente, pe care le rezolvati mai intai domnule primar?
la articolul Gabriel Lazany şi Radu Moldovan, la Bucureşti pentru mai multe proiecte. Ce mesaj i-au transmis lui Ioan Turc
Goga
22.11.2024:)))))))) Meningita morala? Cine a aprobat tariful de la Aquabis? Nu dumneata si consilierii coalizati? PSD-ul e bun pentru afaceri dar rau pentru concurenta? Domnule Turc impreuna cu domnul Sighiartau...cred ar trebui sa faceti mai multe (lucrurile tangibile) si sa vorbiti ma...
la articolul PNL BN, atac la Radu Moldovan: "Campanie electorală într-un spital de stat!"
Dana
22.11.2024Halal Primar lăudat de toată lumea ! În dimineața asta era dezastru pe șosele în oraș! Bine ca noi cetățenii prosti și corecți SUNTEM BUNI SA PLATIM TAXE ! RUSINEEE
la articolul Ce a transmis Primăria Bistriţa legat de deszăpezirea din această dimineaţă (FOTO)
Balan Marius- ecologist
22.11.2024Inainte de 89 toti cetatenii de la case trebuia sa punem mana pe lopata ca asa erau regulile. Dupa Revolutie mai toti am devenit mari patroni si oameni de afaceri si suduim Primarii ca nu vin sa ne dea zapada din fata caselor etc. Despre miscare, sport cu lopata-n mana nu are...
la articolul Ioan Turc, atac către Gabriel Lazany: "A venit iarna! Pune mâna pe o lopată şi arată respect faţă de bistriţeni"
COMENTARII