Tot mai mulți șoferi tineri, depistați drogați în trafic

În toate cele 4 cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale, în cadrul cărora continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe

Și în acest sfârșit de săptămână, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră au desfășurat acțiuni preventive, cu accent pe depistarea conducătorilor auto care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive și pun în pericol circulația pe drumurile publice.

 

Astfel, în perioada 16-17 septembrie a.c., patru conducători auto aflați și influența unor substanțe psihoactive au fost depistați în trafic, în flagrant delict, și sunt vizați în cadrul unor dosare penale.

 

Exemplificăm:

 

La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii de la Serviciului Rutier au depistat și oprit în trafic, pe Drumul Județean 172D, un autoturism care circula pe direcția Prundu Bârgăului spre Colibița și la volanul căruia se afla un bărbat de 28 de ani, din Rebrișoara.

 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru metamfetamină, ulterior fiind condus la spital, unde i s-au  prelevat mostre biologice.

 

****

 

La data de 16 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud care desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier pe raza localității Dumitra, pe Drumul Național 17 C, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism care circula pe direcția de deplasare Dumitra-Bistrița.

 

La volan a fost identificat un bistrițean de 39 de ani, iar în urma testării DrugTest rezultatul a fost pozitiv pentru canabis si metamfetamină, ulterior fiind condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice.

 

****

 

În seara de 16 septembrie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier pe raza localității Feldru, au depistat, în flagrant delict, pe un drum comunal din  localitate un autoturism.

 

La volan a fost identificat un tânăr, de 24 de ani, din Feldru, iar în urma testării drugTest, rezultatul a fost pozitiv pentru substanțele amfetamină și metamfetamină. Ulterior testării, tânărul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice.

 

****

În seara de 16 septembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Politiei Orașului Sângeorz-Băi au depistat și oprit pentru control, în orașul Sângeorz-Băi, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani, din oraș.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ, precum și cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanțele metamfetamină si amfetamină, motiv pentru care acesta a fost condus la sptal pentru recoltarea de probe biologice.

În toate cele 4 cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale, în cadrul cărora continuă  cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul  sub influența alcoolului sau a altor substanțe.      

Etichetele acestui articol sunt substanțe psihoactive dosar penal

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Biciclist

06.09.2024

Este funcțional și deja majoritatea bicicletelor prezintă defecțiuni: nu schimba vitezele, agata lanțul, sunt stricate mânerele de cauciuc...

Sistemul de închiriere a bicicletelor este funcțional în Bistrița. Cum se pot închiria

Ion, Tiriac

06.09.2024

Prezumtia de nevinovatie? Daca a luat un Ketonal? Daca rezultatele de la INML vor contrazice testarea rapida, ve-ti plati daune pentru titlul articolului? Ar trebui sa ii catalogam drogati doar dupa analizele de sange, nu doar asa pe baza unor teste rapide care au probabiltate...

Șoferiță de 27 de ani, prinsă drogată la volan

Liviu

05.09.2024

Până să apară cartea lui Ciucă, după ce acesta s-a chinuit aproape un an ca să găsească un titlu, cea mai bună lectură despre un „Un ostaș în slujba țării” este cartea lui Igor Bergler, intitulată „Moş Teacă cel nou- Ciuca bătăilor lui Klaun Împărat ş...

Cartea lui Nicolae Ciucă, anunțată de un clip cu scene de pe front (VIDEO)

Radu

05.09.2024

Motto: “Țara arde și baba se piaptănă” (Zicală românească) Nicolae Ciucă nu-i în stare să articuleze două cuvinte si este greu de crezut că el ar fi in stare scrie o carte despre sine intitulată „Un ostaș în slujba țării”. De aceea, în cazul lui Nicol...

Cartea lui Nicolae Ciucă, anunțată de un clip cu scene de pe front (VIDEO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing