Tânăr de 26 de ani, din Lunca Ilvei, cercetat pentru infracțiuni rutiere

Ieri, 20 octombrie a.c., în urma verificărilor efectuate, polițiștii din Sângeorz-Băi au întocmit un dosar penal în cadrul căruia efectuează cercetări pentru conducerea unui vehicul fără permis și uz de fals. Bănuit de comiterea faptelor este un tânăr de 26 de ani, din Lunca Ilvei care, în data de 19 octombrie a.c., a efectuat o […]

Ieri, 20 octombrie a.c., în urma verificărilor efectuate, polițiștii din Sângeorz-Băi au întocmit un dosar penal în cadrul căruia efectuează cercetări pentru conducerea unui vehicul fără permis și uz de fals.

Bănuit de comiterea faptelor este un tânăr de 26 de ani, din Lunca Ilvei care, în data de 19 octombrie a.c., a efectuat o depășire neregulamentară, în zona de acțiune a indicatorului trecere pentru pietoni și a fost sancționat contravențional de polițiștii de la Rutieră. Totodată, ca măsură complementară, i-a fost ridicat în vederea suspendării permisul de conducere, emis de autoritățile din Italia.

Fiind efectuate verificările necesare, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu figurează cu permis de conducere în Italia, existând astfel suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Sângeorz-Băi, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și uz de fals.

Etichetele acestui articol sunt conducere fără permis

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Pestrea Cristian-Traian

21.10.2024

Marea deosebire între FCSB și Gloria Bistrița este următoarea: Becali decide și se distrează pe BANII PERSONALI , Pera funcționează atât la CLUB ,cât și la NAȚIONALĂ pe BANI PUBLICI . Este o mare diferență. Dacă Pera ar folosi banii lui ar putea să facă ce ii...

Despre vedetismele Cristinei Laslo și decizia radicală a lui Pera

CR

21.10.2024

Super initiativa, felicitari echipei medicale!!!

O nouă campanie medicală gratuită, în desfășurare la Căianu Mic (FOTO)

Vasile vasile

20.10.2024

Pera nu are de unde sa stie, inr-un colectiv organizat exista doi lideri ai grupului, unul formal adica impus de catre conducerea superioara a grupului si un lider informal adica cel recunoscut tacit sau declarat de catre grup. Pentru unul sau mai multe motive, grupul îl recuno...

Despre vedetismele Cristinei Laslo și decizia radicală a lui Pera

Camelia Silinc

20.10.2024

Trebuie sa existe respect de ambele parti, Becali poate face ce vrea ca el plateste nucatorii si antrenorul. Voi ca si toate cluburile din Romania traiti pe banii contribuabililor , antrenati jucatoare pt alte natilnale samd. Era benefic pentru NATIONALA ROMANIEI sa se gaseasca o...

Despre vedetismele Cristinei Laslo și decizia radicală a lui Pera

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing