Sondaj în timpul pandemiei. Trei sferturi dintre români se tem pentru viața lor și a familiei lor

“Trei sferturi dintre români sunt îngrijorați pentru ei și familiile lor cu privire la epidemia de COVID-19. Trei sferturi dintre români se tem pentru viețile lor și a familiilor lor. Peste trei sferturi dintre români susțin că respectă în totalitate indicațiile transmise de Guvern și de Comitetul Național pentru Situații de Urgență cu privire la […]

“Trei sferturi dintre români sunt îngrijorați pentru ei și familiile lor cu privire la epidemia de COVID-19. Trei sferturi dintre români se tem pentru viețile lor și a familiilor lor. Peste trei sferturi dintre români susțin că respectă în totalitate indicațiile transmise de Guvern și de Comitetul Național pentru Situații de Urgență cu privire la epidemia de COVID – 19”, se arată într-un studiu făcut de IRES.

49% dintre participanții la studiu au declarat că au ieșit într-un loc public în ultimele trei zile (începând cu 13 martie).

Cumpărăturile reprezintă activitatea cea mai frecventă pentru care au ieșit românii din casă.

Nivelul de încredere în sistemul național de sănătate și în medici cunoaște o creștere considerabilă.

“Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES, cea mai mare companie de cercetare socială cu capital românesc, este preocupat de impactul pe care îl au asupra opiniei publice fenomene majore care au loc la nivel național și internațional.

În acest context, IRES monitorizează constant, prin intermediul sondajelor de opinie, starea de spirit și climatul social în contextul creat de epidemia de COVID – 19 și pune la dispoziția mass-media și organizațiilor interesate rezultatele acestora.

În perioada 16 – 17 martie 2020, IRES a realizat al doilea sondaj de opinie pentru a evalua modul în care pandemia de COVID – 19 a schimbat comportamentele sociale, a alimentat temerile și îngrijorările sau a influențat percepțiile românilor asupra diferitelor aspecte privind modul de funcționare a societății în această perioadă. Acest al doilea studiu arată o creștere a nivelului îngrijorării și a temerilor legate de viața personală și a familiei, dar arată că românii sunt, în mare măsură, dispuși să se conformeze măsurilor pe care autoritățile le iau în această perioadă, iar nivelul de încredere în sistemul național de sănătate și în medici cunoaște o creștere considerabilă”, a transmis IRES.

SPAIMELE ȘI ÎNGRIJORĂRILE ROMÂNILOR ÎN VREMEA PANDEMIEI

– Trei sferturi dintre români sunt îngrijorați pentru ei și familiile lor cu privire la epidemia de COVID-19. Același procent spun că se tem pentru viețile lor și ale familiilor lor.

Sentimentele de teamă și îngrijorare se manifestă în proporții mai mari în rândul femeilor, vârstnicilor și respondenților cu școlaritate scăzută.

– Sistemul național de sănătate se bucură de încrederea a două treimi dintre români, de asemenea 84% dintre respondenți spun că au foarte multă și multă încredere în medicii români.

– Un sfert dintre români spun că și-au consultat medicul de familie de la începutul epidemiei de COVID – 19.

Au făcut acest lucru în proporții mai ridicate românii din mediul rural, cei care locuiesc în județele din Transilvania și Banat, respondenții vârstnici și cei cu nivel scăzut de educație.

– Românii se informează cu privire la evoluția COVID – 19 în țara noastră; 96% spun că fac acest lucru.

– O cincime dintre participanții la studiu și-au anulat, de la apariția primelor cazuri de COVID – 19 în România, călătorii în țară; 16% au anulat călătorii în străinătate; 15% declară că au cumpărat alimente de strictă necesitate în cantități mai mari decât în mod obișnuit, iar 13% au cumpărat mai multe medicamente pentru prevenirea răcelilor.

Față de studiul similar realizat în perioada 10 – 11 martie, cele mai afectate de coronavirus sunt călătoriile, cu precădere cele în țară, dar și în afara țării.

COMPORTAMENTUL ROMÂNILOR ÎN PERIOADA STĂRII DE URGENȚĂ

– 97% dintre români au auzit despre starea de urgență decretată de Președintele Klaus Iohannis, în România, pe fondul epidemiei de COVID – 19.

– Peste trei sferturi dintre participanții la studiu (77%) spun că respectă în totalitate indicațiile transmise de Guvern și de Comitetul Național pentru Situații de Urgență cu privire la epidemia de COVID – 19.

– Respondenții peste 51 de ani și cei cu școlaritate scăzută susțin, în proporții mai ridicate decât alte categorii, că respectă indicațiile în totalitate. 1 din 5 români spun că respectă, parțial, aceste indicații.

– Jumătate dintre participanții la studiu spun că au respectat, în totalitate, indicația de a rămâne la domiciliu în acest zile, 43% au respectat-o parțial, iar 4% spun că nu au respectat-o deloc.

– Femeile, vârstnicii peste 65 de ani și respondenții cu educație scăzută sunt cei în rândul cărora proporția celor care au respectat în totalitate indicația de a rămâne la domiciliu este mai ridicată.

– 49% dintre participanții la studiu au declarat că au ieșit într-un loc public în ultimele trei zile (începând cu 13 martie), proporția cea mai ridicată regăsindu-se în rândul bărbaților. Cumpărăturile reprezintă activitatea cea mai frecventă pentru care au ieșit românii din casă, urmată de muncă.

– Mai mult de o treime dintre români cred că majoritatea oamenilor din localitățile lor nu respectă recomandările autorităților privind conduita, în această perioadă.

– 1 din 5 români declară că în familiile lor există membri care se află în acest moment, în străinătate, în zone infectate cu coronavirus, în autoizolare sau carantină. Italia este țara unde se află cei mai mulți dintre aceștia.

– 7% dintre români cunosc persoane care s-au întors din străinătate și care nu respectă autoizolarea și/sau carantina impusă de autorități.

Fișa tehnică a studiului:

Volumul eșantionului: 1.025 indivizi de 18 ani și peste

Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național

Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 3,06%

Perioada realizării anchetei: 16 – 17 martie 2020

Metoda: Chestionarele au fost aplicate prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing)

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iancu Avram

26.11.2024

Impostorul Sighiartau este parte din problema, nu o solutie! Trebuie sa isi dea demisia din toate functiile si sa isi retraga candidatura. Aproape toti pocaitii lui Sighiartau au votat Kalin Georgesku.

Ilie Bolojan e noul preşedinte interimar al PNL. Robert Sighiartău: "Intrăm într-o etapă de reconstrucție și asumare"

Raducule, slab prietene

25.11.2024

Slabut Raducule, ti-a dat Marcelus sa papi proiecte, ministrii si spitale si tu asa l-ai rasplatit? Slabut Raducule, nu se face. Hai sa vedem, cati mai raman la fruntea tarii dupa cele intamplate

PREZIDENȚIALE 2024. Cine a câștigat alegerile în municipiul Bistrița

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing