Situația șantierului de la CNLR, deblocată: "S-a semnat contractul de achiziţie publică"

Situația lucrărilor de execuție la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu din Bistriţa a fost deblocată, după cum anunţă Monica Săsărman, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării.

"Manuela Pătrășcoiu, directorul general al Companiei de Investiții, ne-a anunțat că operatorul economic a semnat astăzi contractual de achiziţie publică Pentru execuţia lucrărilor suplimentare.

Operatorul economic are la dispoziție 5 zile pentru a depune garanția de bună execuție, apoi urmează ordinul de începere a lucrărilor.

Vom urmări îndeaproape finalizarea acestui obiectiv de investiții și redarea lui spre folosință elevilor și cadrelor didactice", a anunţat Monica Săsărman.

Astfel, se vor finanța "Lucrări suplimentare necesare finalizării obiectivului de Investiții Consolidare și modernizarea Corpului A Colegiul Național Liviu Rebreanu, municipiul Bistrița, jud. Bistrița- Năsăud ", cu o valoare de 11.942.892,94 lei.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Raducule, slab prietene

25.11.2024

Slabut Raducule, ti-a dat Marcelus sa papi proiecte, ministrii si spitale si tu asa l-ai rasplatit? Slabut Raducule, nu se face. Hai sa vedem, cati mai raman la fruntea tarii dupa cele intamplate

PREZIDENȚIALE 2024. Cine a câștigat alegerile în municipiul Bistrița

Maria

22.11.2024

Dintre problemele " importante" si cele urgente, pe care le rezolvati mai intai domnule primar?

Gabriel Lazany şi Radu Moldovan, la Bucureşti pentru mai multe proiecte. Ce mesaj i-au transmis lui Ioan Turc

Goga

22.11.2024

:)))))))) Meningita morala? Cine a aprobat tariful de la Aquabis? Nu dumneata si consilierii coalizati? PSD-ul e bun pentru afaceri dar rau pentru concurenta? Domnule Turc impreuna cu domnul Sighiartau...cred ar trebui sa faceti mai multe (lucrurile tangibile) si sa vorbiti ma...

PNL BN, atac la Radu Moldovan: "Campanie electorală într-un spital de stat!"

Dana

22.11.2024

Halal Primar lăudat de toată lumea ! În dimineața asta era dezastru pe șosele în oraș! Bine ca noi cetățenii prosti și corecți SUNTEM BUNI SA PLATIM TAXE ! RUSINEEE

Ce a transmis Primăria Bistriţa legat de deszăpezirea din această dimineaţă (FOTO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing