Reabilitarea Prefecturii din Bistriţa-Năsăud, model de bune practici pentru judeţul Bihor (FOTO)
Proiectul privind reabilitarea Palatului Administrativ din Bistriţa, aflat pe ultima sută de metri a stadiului de implementare, este derulat prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Un proiect similar, aflat însă în stare incipientă, se derulează în judeţul Bihor.
Scopul principal al vizitei a fost de a observa modul în care este implementat la Bistriţa proiectul de reabilitare, considerat un model de bune practici, în contextul realizării unui proiect similar în judeţul Bihor. După o şedinţă de lucru, reprezentanții Instituţiei Prefectului din Bihor au vizitat clădirea Palatului Administrativ, care se reabilitează şi se modernizează în această perioadă.
Subprefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Ioan Zăgrean, le-a prezentat stadiul lucrărilor, aflate pe ultima sută de metri, dar au avut loc şi discuţii despre cum au fost rezolvate problemele apărute pe durata proiectului, atât cele birocratice, cât şi cele tehnice.
Prin proiectul depus de subprefectul Ioan Zăgrean, în anul 2022, Prefectura Bistriţa-Năsăud a obținut finanțare prin PNRR pentru reabilitarea întregii clădiri a Palatului Administrativ, investiţie de 4 milioane de euro, din care 3,5 milioane de euro este suma care va fi alocată prin PNRR, diferența din bugetul Ministerului Afacerilor Interne.Palatul Administrativ a fost construit între anii 1970 – 1972 și de atunci nu a mai beneficiat de lucrări ample de reabilitare.
Un proiect similar, în valoare de aproximativ 2 milioane de euro, se derulează în judeţul Bihor, acolo unde clădirea Instituţiei Prefectului se reabilitează cu fonduri din PNRR. Execuţia proiectului din Oradea este însă abia la început, contractul fiind semnat în vara acestui an.
GALERIE FOTO
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Un bărbat a murit pe stradă, în Bistrița
20.11.2024
ULTIMELE COMENTARII
Maria
22.11.2024Dintre problemele " importante" si cele urgente, pe care le rezolvati mai intai domnule primar?
la articolul Gabriel Lazany şi Radu Moldovan, la Bucureşti pentru mai multe proiecte. Ce mesaj i-au transmis lui Ioan Turc
Goga
22.11.2024:)))))))) Meningita morala? Cine a aprobat tariful de la Aquabis? Nu dumneata si consilierii coalizati? PSD-ul e bun pentru afaceri dar rau pentru concurenta? Domnule Turc impreuna cu domnul Sighiartau...cred ar trebui sa faceti mai multe (lucrurile tangibile) si sa vorbiti ma...
la articolul PNL BN, atac la Radu Moldovan: "Campanie electorală într-un spital de stat!"
Dana
22.11.2024Halal Primar lăudat de toată lumea ! În dimineața asta era dezastru pe șosele în oraș! Bine ca noi cetățenii prosti și corecți SUNTEM BUNI SA PLATIM TAXE ! RUSINEEE
la articolul Ce a transmis Primăria Bistriţa legat de deszăpezirea din această dimineaţă (FOTO)
Balan Marius- ecologist
22.11.2024Inainte de 89 toti cetatenii de la case trebuia sa punem mana pe lopata ca asa erau regulile. Dupa Revolutie mai toti am devenit mari patroni si oameni de afaceri si suduim Primarii ca nu vin sa ne dea zapada din fata caselor etc. Despre miscare, sport cu lopata-n mana nu are...
la articolul Ioan Turc, atac către Gabriel Lazany: "A venit iarna! Pune mâna pe o lopată şi arată respect faţă de bistriţeni"
COMENTARII