Primarul Ioan Turc și subprefectul Ioan Zăgrean, în vizită oficială la Cernăuți

Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, alături de subprefectul Ioan Zăgrean și consilierii municipali Ștefan Cicioc și Tudor Filip, au avut bucuria de a-i întâlni pe românii bucovineni din Ucraina la ei acasă. Ei au fost invitați la Cernăuți de primarul Roman Klichuk și președintele Centrului Bucovinean de Artă, domnul Iurie Levcic.

IOAN TURC: ”Discuțiile cu primarul Roman Klichuk și echipa acestuia au vizat oportunități în domeniul economic care pot deveni realitate după încheierea războiului. Le-am prezentat gazdelor noastre detalii despre mediul antreprenorial bistrițean, dar am insistat și pe necesitatea unei cooperări în domeniul cultural. Omologul meu a ținut să precizeze că sunt primul primar din România care vizitează Cernăuțiul după izbucnirea războiului acum aproape 2 ani. Am rămas impresionat de autenticitatea limbii, a obiceiurilor, a cântecului și portului românesc, iar toate meritele pentru conservarea și promovarea acestora îi revin unui om extraordinar, un patriot român și un luptător neobosit sub stindardul culturii naționale, Iurie Levcic! Urmează înfrățirea între cele două orașe!”

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Honorius Indrecan

05.02.2025

Gabriela draga, daca te-ai bagat in politica, asteapta-te sa fii improscata cu noroi, pentru ca asa se procedeaza in RO...mai bine iti faceai o viata linistita la Bistrita, ca sigur aveai din ce trai si nu erai supusa a astfel de mizerii... Numa' zic!

Bistrițeanca Gabriela Szabo: Nicușor Dan, un primar mincinos, ale cărui acțiuni au transformat clubul CSM București într-un spațiu de incertitudine, bârfe și conflict

Honorius Indrecan

05.02.2025

Daca nu-si respecta "promisiunile" cu dovezi concrete, nu cu baliverne, sugerez ca la sfarsitul lui 2025 sa-l salte DNA-ul...ca pana acum, de 30 de ani, tot asa ne mint acesti "conducatori" tocatori de bani din contributiile noastre.

Bogdan Ivan: "Vom folosi 93% din cele 3 miliarde de lei pentru proiecte concrete, investind direct în industrie și digitalizare"

PSD a paralizat orasul

05.02.2025

poza, poza puneti poza , sa ne ferim de excroci.

În dosarul NORDIS au fost reținute 11 persoane. Pe cine a vizat ancheta în Bistrița

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing