Primarul Ioan Turc s-a întâlnit cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja

“Avem oportunitatea de a economisi banii pe care îi plătim în prezent pentru consumul non-comercial al Primăriei!”, a transmis primarul Bistriței, Ioan Turc.

“M-am întâlnit, la București, cu ministrul Energiei, domnul Sebastian Burduja, cu care am discutat despre proiectul depus de Primăria Bistrița pentru finanțarea construirii unui parc de panouri fotovoltaice în localitatea componentă Sărata, în vecinătatea Parcului Industrial. Investiția are o valoare totală de 25.305.339,51 lei și ar urma să fie acoperită prin Fondul pentru Modernizare (Programul nr. 1).

Școli, grădinițe, creșe, centre pentru tineret și seniori, Palatul Culturii, clădirile administrative ale primăriei, iluminatul public stradal, toate vor fi alimentate din energia electrică produsă de noul parc de panouri fotovoltaice, cu o capacitate de peste 4 MW/h. Acesta va fi amenajat pe un teren încadrat în categoria ”pășune” la Sărata, cu o suprafață totală de 47.593 mp, urmând să aibă montate circa 7300 de panouri fotovoltaice.

Odată realizată noua investiție, economiile de energie electrică ale municipalității s-ar ridica la peste 90%”, a transmis Ioan Turc.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Willi Bolojan

27.11.2024

Afară cu morsa asta arogantă penelistă ! Ai ros ciolanul împreună cu hienele psd atâția ani, te mai crede poate Rolex Bogdan, Ciucă și cu Bode , Roman și gașca , deși mă îndoiesc.

Florin Urâte: "Haideți să ne salvăm economia, țara, familia!"

Iancu Avram

26.11.2024

Impostorul Sighiartau este parte din problema, nu o solutie! Trebuie sa isi dea demisia din toate functiile si sa isi retraga candidatura. Aproape toti pocaitii lui Sighiartau au votat Kalin Georgesku.

Ilie Bolojan e noul preşedinte interimar al PNL. Robert Sighiartău: "Intrăm într-o etapă de reconstrucție și asumare"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing