Poştaşii renunţă la grevă. Bogdan Ivan: "S-a stabilit o creştere salarială cuprinsă între 350 şi 370 de lei"

Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat marţi seară că s-a ajuns la o formă finală a Contractului colectiv de muncă dintre sindicaliști şi Compania Naţională Poşta Română. El a precizat că angajaţii vor primi o creştere salarială cuprinsă între 350 şi 370 de lei net, care va fi acordată în două tranşe, de la 1 iunie şi de la 1 septembrie.

„După zeci de ore de negocieri, s-a ajuns la o formă finală a Contractului colectiv de muncă dintre sindicatul reprezentativ şi Compania Naţională Poşta Română, un Contract colectiv de muncă care trebuia să fie semnat acum 114 zile. A fost semnat astăzi, după îndelungi negocieri şi discuţii”, a spus ministrul.

„Ideea de bază este următoarea. În calitatea de reprezentant majoritar, în speţă Ministerul Cercetării şi Digitalizării, am un interes foarte clar şi specific ca oamenii din Poşta Română, cei 21.500 care acum sunt sau la muncă sau ne urmăresc la televizor, să ştie că au predictibilitate atunci când vorbim despre salariile lor, iar în acelaşi timp, ca toţi oamenii de acasă, pensionarii, persoanele care aşteaptă diferite prestaţii, să aibă garanţia că o să le primească la timp”, a spus Ivan. El a anunţat şi care vor fi creşterile salariale pentru angajaţii Poştei Române.

„Am stabilit clar care sunt drepturile nediscriminatorii ale fiecărui angajat al Companiei Naţionale Poşta Română, iar mai mult, s-a stabilit în comun acord, o creştere salarială care se apropie oarecum de ceea ce a solicitat sindicatul, într-o medie cuprinsă între 350 şi 370 de lei net, în două tranşe, la 1 iunie şi la 1 septembrie. Urmează ca miercuri dimineaţă, la primă oră, să fie înregistrat acest contract colectiv de muncă la ITM, iar în clipa în care este înregistrat la ITM, automat se consideră închis conflictul colectiv de muncă şi se va relua activitatea la Compania Naţională Poştă Română”, a mai anunţat Bogdan Ivan.


COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Biciclist

06.09.2024

Este funcțional și deja majoritatea bicicletelor prezintă defecțiuni: nu schimba vitezele, agata lanțul, sunt stricate mânerele de cauciuc...

Sistemul de închiriere a bicicletelor este funcțional în Bistrița. Cum se pot închiria

Ion, Tiriac

06.09.2024

Prezumtia de nevinovatie? Daca a luat un Ketonal? Daca rezultatele de la INML vor contrazice testarea rapida, ve-ti plati daune pentru titlul articolului? Ar trebui sa ii catalogam drogati doar dupa analizele de sange, nu doar asa pe baza unor teste rapide care au probabiltate...

Șoferiță de 27 de ani, prinsă drogată la volan

Liviu

05.09.2024

Până să apară cartea lui Ciucă, după ce acesta s-a chinuit aproape un an ca să găsească un titlu, cea mai bună lectură despre un „Un ostaș în slujba țării” este cartea lui Igor Bergler, intitulată „Moş Teacă cel nou- Ciuca bătăilor lui Klaun Împărat ş...

Cartea lui Nicolae Ciucă, anunțată de un clip cu scene de pe front (VIDEO)

Radu

05.09.2024

Motto: “Țara arde și baba se piaptănă” (Zicală românească) Nicolae Ciucă nu-i în stare să articuleze două cuvinte si este greu de crezut că el ar fi in stare scrie o carte despre sine intitulată „Un ostaș în slujba țării”. De aceea, în cazul lui Nicol...

Cartea lui Nicolae Ciucă, anunțată de un clip cu scene de pe front (VIDEO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing