Polițiștii și jandarmii “au spart” o nuntă la un restaurant din Bistrița. Amenzi de 19.500 de lei

Astăzi, în jurul orei 14:45, peste 20 de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean “Gelu- Voievod” Bistrița-Năsăud și polițiști locali au descins la un local din municipiul Bistrița, unde se desfășura o nuntă, în spațiu închis și pe terasă, la care participau peste 90 de persoane, adulți și copii.

Ca urmare a acțiunii forțelor de ordine, evenimentul a fost întrerupt, iar organizatorii și participanții au fost identificați și sancționați contravențional.

Polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a administratorului localului respectiv, în conformitate cu Legea 55/2020, sancțiunea fiind în cuantum de 6000 de lei. 

În acest caz, pe lângă administratorul societăţii care a organizat evenimentul, a mai fost sancționat organizatorul din partea familiei și  62 de persoane majore care au participat la eveniment. Cuantumul total al sancțiunilor aplicate este de 19.500 de lei.

Tot astăzi, în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și de la Investigarea Criminalității Economice au descins la un local din localitatea Satu-Nou, unde se desfășura un eveniment privat, o petrecere de cununie civilă, în spațiu închis și terasă, la care participau mai multe persoane.

Evenimentul a fost întrerupt, iar organizatorii și 39 de participanți au fost identificati și sancționați contravențional. În acest caz, cuantumul total al sancțiunilor aplicate a fost de 4.000 de lei. 

“Reamintim  faptul că organizarea de evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive etc.) este interzisă!

Pentru sănătatea dumneavoastră,  respectați măsurile de protecție individuală, evitați aglomerațiile și întâlnirile cu prietenii pentru a limita răspândirea infecțiilor și pentru evita îmbolnăvirile în rândul celor dragi”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.


Comentarii

Fii primul care comentează!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *