Peste 500 de poliţişti, mobilizaţi pentru minivacanţa de Rusalii, în Bistriţa-Năsăud
500 de polițiști de la structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase și acțiuni speciale vor fi la datorie în perioada 21-24 iunie.
În
acest sens, s-a dispus suplimentarea efectivelor prezente în teren,
astfel că, pe parcursul celor 4 zile, 500 de polițiști de la
structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale,
arme, explozivi și substanțe periculoase vor fi în teren, iar în
situații deosebite, luptătorii de la Acțiuni Speciale sunt
pregătiți să intervină, astfel încât cu toții să fim în
siguranță.
Pentru
fluidizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor pe rutele
zonelor de agrement, parcurilor și stațiunilor turistice aproape
100 de polițiști rutieri vor fi prezenți în stradă.
Zilnic, polițiștii rutieri vor acționa pentru depistarea celor care conduc sub influența alcoolului sau substanțelor interzise. Totodată, pentru prevenirea unor evenimente grave, produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, vor fi folosite aparatele radar.
"Având în vedere vremea bună,
recomandăm bicicliștilor, motocicliștilor și conducătorilor de
ATV-uri să circule cu prudență, cu o viteză care să permită
celorlalți participanți la trafic să îi observe din timp și să
respecte regulile de circulație.
Polițiștii bistrițeni vă recomandă să circulați cu viteză moderată, să fiți prudenți în trafic, să purtați centura de siguranță și să nu consumați băuturi alcoolice ori substanțe interzise înainte de a vă urca la volan.
Având în vedere că urmează
și perioada vacanței, pentru siguranța copiilor, polițiștii de
la prevenirea criminalității, siguranță școlară și rutieră
vor intensifica acțiunile de informare.
Vă
sfătuim să discutați deschis cu copii dumneavoastră, să-i
învățați cum să reacţioneze în situaţia în care se rătăcesc,
să se asigure că aceștia vă cunosc numele complet, numărul de
telefon, precum şi adresa de domiciliu.
Pentru a
nu fi victimele furturilor din locuință, nu postați în mediul
online fotografii din imobilele unde locuiți sau informații despre
plecările în vacanțe, ori despre bunurile de valoare, pe care le
dețineți.
Respectați indicațiile
polițiștilor rutieri, folosiți locurile de parcare special
amenajate și nu lăsați în vehicule la vedere bunuri de valoare
sau documente personale.
Siguranța
și protejarea cetățenilor reprezintă o prioritate pentru
polițiști așadar, vă recomandăm să respectați legile și
regulile de conviețuire socială și să sesizați orice încălcare
a legislației la numărul unic de urgență 112, sau celui mai
apropiat polițist", a transmis IPJ Bistriţa.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Accident rutier, cu patru victime, la Herina
28.11.2024
ULTIMELE COMENTARII
Baronul
29.11.2024Nu ne pasa cu cine te-ai întâlnit. Ne mai spuneți după alegeri...
la articolul Radu Moldovan: "N-am întâlnit niciun om care să-mi spună că votează cu doamna Lasconi sau cu domnul Georgescu
Votantul Anonim
28.11.2024Ne întoarcem iarăși la nu contează câți votează , contează cine numără voturile?Cine este pro-rus acum ?
la articolul CCR cere renumărarea tuturor voturilor de la alegerile prezidențiale
Ivan Suciu
28.11.2024Halucinant să îl vezi pe acest trepăduș găunos dându-și cu părerea de la elasticul de chiloți, la piatra filozofală. Nici tu nu ai priceput bine mesajul de debarasare de psd ? Este așa : PLECAȚI ȘI NU MAI VENIȚI !
la articolul Ce proiecte importante a sprijinit Daniel Suciu, pentru județul Bistrița-Năsăud
Ivan Vicol
28.11.2024Alt sfertodoct digital, cică el nu își dă demisia că nu are motiv, un neica nimeni cu o singură calitate: obraz gros psd. Nu ai ințeles mesajul Ivane ? Ți-l vom reaminti duminică. Nu mai e Ciolacu să dea ochii imprejur : oh ai venit și tu Bogdane, și tu Sorine ? Da, �...
la articolul Bogdan Ivan: "Ce am făcut în Parlamentul României pentru tine"
COMENTARII