Patru bărbați implicați într-un conflict spontan izbucnit la Ghinda, reținuți de polițiști

Patru bărbați din localitatea Ghinda, care s-ar fi agresat reciproc, au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii Biroului de Investigații Criminale și se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

"La data de 26 septembrie, în timp ce se aflau într-o livadă din Ghinda, șapte persoane s-ar fi încăierat, agresându-se reciproc. Totodată, unui utilaj agricol care se afla în zonă i-ar fi fost provocate distrugeri”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliției pentru audieri. În noaptea de 26 spre 27 septembrie, după finalizarea audierilor, polițiștii au dispus reținerea a patru din cele șapte persoane, cu vârste cuprinse între 23 – 61 de ani, toate din Ghinda.

În prezent, cele patru persoane se află în arestul IPJ Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, în vederea documentării faptelor sub toate aspectele.

COMENTARII

E

în 02.10.2024 ora 08:22:06 Eori a scris:

Lasă un răspuns

Băieții Trebuie Să Știe Cum Se Face Copii Cu Fete, Bărbații Trebuie Să Știe Cum Se Face Copii Cu Femei, România Are Nevoie De Mulți Copii Născuți: https://commons.m.wikimedia.org/wiki/File:Human_Intercourse.webm https://www.pornhub.com/view_video.php?viewkey=660f5e4af146e https://www.pornhub.com/view_video.php?viewkey=665e3c075f1db https://www.xvideos.com/video.ibbdhah1644/isi_da_drumu_de_doua_ori_in_pizda_ei https://youtu.be/vAWjFxMTqEA?si=3RM8adyyv5jwrmKs Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.

Ne

în 30.09.2024 ora 08:58:12 Neamtu a scris:

Lasă un răspuns

Acești indivizi ar trebui sa stea mult timp după gratii Aproape în fiecare zi era chemată poliția pentru ei ,era de așteptat că o să se întâmple asta ,pentru căci ori de câte ori li se atrăgea atenția să facă liniște treceau la amenințarea cu bătaia Rog că poliția să-și facă datoria Toți aceștia s-au dus să nenorocească un cetatea care era pe proprietatea lui

F

în 05.10.2024 ora 09:36:29 Floare Denisa a scris:

Lasă un răspuns

Inca un adormit sa trezit .... Buna dimineața și ție ce sa zic sa îți de-a Dumnezeu după suflet și ție tot așa înzecit 🙏

C

în 29.09.2024 ora 05:41:27 Cetățean a scris:

Lasă un răspuns

Asta e toată ziua la bar băutura nu mai judeci ce faci 10 ani sa stea atâta ii liniște in sat !!!!

F

în 05.10.2024 ora 09:32:17 Floare Denisa a scris:

Lasă un răspuns

Oare ție și la familia ta nu poate să îți de-a Dumnezeu niste probleme sa nu mai ai timp sa dorești răul cuiva . Doamne ajuta să îți de-a Dumnezeu înzecit după suflet


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Maria

22.11.2024

Dintre problemele " importante" si cele urgente, pe care le rezolvati mai intai domnule primar?

Gabriel Lazany şi Radu Moldovan, la Bucureşti pentru mai multe proiecte. Ce mesaj i-au transmis lui Ioan Turc

Goga

22.11.2024

:)))))))) Meningita morala? Cine a aprobat tariful de la Aquabis? Nu dumneata si consilierii coalizati? PSD-ul e bun pentru afaceri dar rau pentru concurenta? Domnule Turc impreuna cu domnul Sighiartau...cred ar trebui sa faceti mai multe (lucrurile tangibile) si sa vorbiti ma...

PNL BN, atac la Radu Moldovan: "Campanie electorală într-un spital de stat!"

Dana

22.11.2024

Halal Primar lăudat de toată lumea ! În dimineața asta era dezastru pe șosele în oraș! Bine ca noi cetățenii prosti și corecți SUNTEM BUNI SA PLATIM TAXE ! RUSINEEE

Ce a transmis Primăria Bistriţa legat de deszăpezirea din această dimineaţă (FOTO)

Balan Marius- ecologist

22.11.2024

Inainte de 89 toti cetatenii de la case trebuia sa punem mana pe lopata ca asa erau regulile. Dupa Revolutie mai toti am devenit mari patroni si oameni de afaceri si suduim Primarii ca nu vin sa ne dea zapada din fata caselor etc. Despre miscare, sport cu lopata-n mana nu are...

Ioan Turc, atac către Gabriel Lazany: "A venit iarna! Pune mâna pe o lopată şi arată respect faţă de bistriţeni"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing