Patronul unei firme din Rodna, cercetat pentru evaziune fiscală. A comercializat materiale de balastieră

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în cadrul căruia efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, după cum informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Bănuit de comiterea faptei este un bărbat de 47 de ani, din Rodna, administrator al unei societăți comerciale […]

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în cadrul căruia efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, după cum informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Bănuit de comiterea faptei este un bărbat de 47 de ani, din Rodna, administrator al unei societăți comerciale cu sediul în localitatea Rodna și obiect principal de activitate transporturi rutiere de mărfuri.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că, începând cu luna martie și până prezent, ar fi achiziționat produse specifice de balastieră de la diferite persoane juridice cu obiect de activitate în domeniu, pe care ulterior le-ar fi comercializat către diverse persoane fizice fără a emite documente privind vânzarea bunurilor.

Totodată, veniturile astfel obținute nu ar fi fost înregistrate în evidențele contabile ale societății și nici declarate organelor fiscale, în scopul prejudicierii bugetului consolidat al statului.

Cercetările în acest caz continuă sub aspectul săvârşirii infracțiunii de evaziune fiscală. 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Penelistul

19.10.2026

Ioan Turc rămâne fără coledzi ?!😁

Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții

Iuliu

19.10.2026

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit pe 17 octombrie și a decis ca parlamentarii liberali să voteze în favoarea învestirii Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu, după care partidul să treacă în opoziție. Preseditele PNL Ilie Bolojan a declarat tex...

Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții

La Funtaine

19.10.2026

Ca în fabulă, un catâr cu un măgar au vrut să facă un cor muzical, a iesit cu scandal în pădure. Ăștia nu stiu inchide ușa cum trebuie, dar dau din clanță ca doi puradei fără țâță

Daniel Suciu și Bogdan Ivan pregătesc o lege pentru limitarea accesului copiilor la rețelele sociale, după incidentul de la școala din Bistrița

Năstase Liviu

19.10.2026

Aceste hiene PSD, fără carte, fără educație dar tupeu cât cuprinde, zeci de ani au spoliat/furat/supt țara asta amărâtă și tot nu le ajunge ! Să de Domnul de sus să dispăreți la tomberonul istoriei pentru totdeauna, bandiților !

Daniel Suciu și Bogdan Ivan pregătesc o lege pentru limitarea accesului copiilor la rețelele sociale, după incidentul de la școala din Bistrița

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing