Noul sistem de urmărire a materialului lemnos devine operațional

Din noaptea de sâmbătă spre duminică, începând cu ora 00.00, cel mai important sistem informațional integrat de urmărire a materialului lemnos – SUMAL 2.0, va fi pus în funcțiune, anunţă Ministerul Mediului. Implementarea noului SUMAL descurajează tăierile ilegale de lemn şi aduce beneficii multiple pentru întreg sectorul silvic. Pe lângă îmbunătăţirile semnificative în ceea ce […]

Din noaptea de sâmbătă spre duminică, începând cu ora 00.00, cel mai important sistem informațional integrat de urmărire a materialului lemnos – SUMAL 2.0, va fi pus în funcțiune, anunţă Ministerul Mediului.

Implementarea noului SUMAL descurajează tăierile ilegale de lemn şi aduce beneficii multiple pentru întreg sectorul silvic. Pe lângă îmbunătăţirile semnificative în ceea ce priveşte urmărirea trasabilităţii lemnului, noul sistem informatic include un amplu proces de debirocratizare a sectorului, prin eliminarea mai multor registre şi documente, precum şi prin automatizarea fluxurilor de date care, până acum, se realizau manual.

Astfel, pentru administratorii de păduri – ocoalele silvice de stat şi private (de regim) au fost înlocuite registrul ”Marcări” şi cel al ”dispozitivelor de marcat”. Începând din 31 ianuarie, administratorii vor utiliza varianta lor electronică din noul SUMAL.

De asemenea, au fost înlocuite fişele de marcare de mână, precum şi centralizările aferente.

Odată cu implementarea SUMAL 2.0, toate marcările se vor realiza electronic în teren, iar volumele se calculează şi se transmit automat. De menţionat este faptul că noul SUMAL are capacitatea de a descoperi automat eventuale erori din culegerea datelor dendrometice, astfel încât acestea să poată fi corectate în timp util.

Pentru operatorii economici – transportatori și procesatori:

• Se elimină toate documentele de transport pe hârtie între persoanele juridice. Toate avizele și documentele conexe se vor realiza automat, exclusiv în format digital;
• Va fi eliminată procedura de depunere a avizelor la Garda Forestieră. Până acum, transportatorii erau obligați, lunar, să se prezinte la sediile județene ale gărzilor forestiere pentru a depune avizele de transport în format tipărit. Prin SUMAL 2.0 acest proces se va realiza automat, fără să fie necesară deplasarea;
• Au fost eliminate registrele la depozite. Prin noul SUMAL, se realizează transferul automat al cantităților de la transportator.

Pentru ca toate modulele să fie funcționale la parametrii optimi, toți utilizatorii sistemului silvic trebuie să respecte pașii de utilizare a celui mai inovator sistem care descurajează tăierile ilegale de lemn și îmbunătățește activitatea angajaților.

Paşii de urmat pentru efectuarea corecta a transferului avizului de însoțire a mărfii de la emitent la transportator:

  •  Transportatorul activează funcția Bluetooth a dispozitivului mobil, accesează secţiunea “Preluarea aviz pentru transport” și apasă butonul “Preluare”;
  •  Emitentul va accesa secțiunea “Avize proprii”, selectează avizul, apasă butonul “Predă”, și selectează din lista dispozitivelor vizibile Bluetooth, dispozitivul transportatorului;

 Foarte important – pentru a găsi în listă dispozitivul conectat prin Bluetooth, se recomandă redenumirea numelui dispozitivului mobil cu denumirea transportatorului;

  •  După transferul avizului pe dispozitivul mobil al transportatorului, transportatorul efectuează cele 4 fotografii și apasă butonul “Start transport”;
  •  Recomandăm verificarea foarte bine a informaţiilor introduse deoarece operaţiunea de confirmare este ireversibilă!

 În cazul în care solicitantul a greșit adresa de email pe care a indicat-o pentru primirea credențialelor (respectiv a userului și a parolei), corectarea se va face doar de angajații gărzii forestiere din raza teritorială a solicitantului. Odată ce s-a primit userul și parola, nu se mai pot face modificări în câmpului utilizatorului.
 Foarte important: la momentul încărcării stocurilor, utilizatorii nu trebuie să finalizeze operațiunea până nu au introdus absolut toate stocurile aferente.
În situațiile în care activitatea se desfășoară în zone fără accesbilitatea GSM, pentru funcționarea corectă a aplicaţiilor mobile – android SUMAL 2.0 Avize şi SUMAL 2.0 Marcare, utilizatorii au obligația de a apăsa butonul „Sincronizează” în zona unde beneficiază de acoperire GSM sau conexiune la internet prin Wi-Fi.

După data de 31 ianuarie 2021, SUMAL1.0 rămâne disponibil pentru consultare, fără a putea fi operate modificări. SUMAL1.0 Agent îşi încetează aplicabilitatea, operatorii economici nemaifiind obligaţi să raporteze lunar situaţia stocurilor. Toate avizele emise în SUMAL versiunea 1.0 vor trebui recepţionate la destinaţie până astăzi, 30 ianuarie 2021, ora 24:00, după această dată fiind obligatorii avizele emise în versiunea 2.0. Se mai pot aproba ulterior APV-urile constituite dar nepreluate până la data limită. Acestea se vor prelua manual în SUMAL 2.0.

Toate informaţiile de care au nevoie utilizatorii se regăsesc AICI.

De asemenea, pentru a veni în sprijinul utilizatorilor Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor pune la dispoziţie şi un Callcenter, la numărul de telefon 0314337799.

Etichetele acestui articol sunt Comunicat de presă,Ministerul Mediului

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ciprian

13.11.2024

Se pare ca se poarta moda cu TikTok-ul. Turc isi face studio de televiziune, Lazany il plateste pe Razvan din bani publici sa publice pe facebook.

VIDEO - Gabriel Lazany, noi dezvăluiri. Fosta administație a Primăriei și-a făcut studio TV

Iuliu

13.11.2024

Motto: „În zece ani ce de lingăi Nu se văzură-n slujbe mari, Câți oameni fără căpătâi N-ajunseră milionari! Veniți și voi, străini calici, Și strângeți tot ce-a mai rămas! Ce să mai faci? Ce să mai zici? Sărmană țară de pripas!” (Alexandru Vl...

Nicolae Ciucă își trasează propriul drum: „Iohannis nu e Putin, iar eu nu sunt Medvedev”

Pompey

13.11.2024

N-am treaba nici un candidat politic dar .. nu-mi poace vrajeala Daca asta e studio cum doar la marile televiziuni gasesti 😂 o

VIDEO - Gabriel Lazany, noi dezvăluiri. Fosta administație a Primăriei și-a făcut studio TV

Ioan Gura de Argint

11.11.2024

Onoare si credinta? Voi?! Care va demiteti colegii de partid?! Serios?!

Dorin Vlaşin şi Robert Sighiartău, în comuna Şanţ (FOTO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing