Moped sustras, găsit și restituit de către polițiști proprietarului
Un bărbat de 68 de ani, din Anieș, a sesizat faptul că în noaptea de 16 spre 17 iunie a.c., i-a fost sustras din curtea locuinței sale un moped
În dimineața de 17 iunie a.c., un bărbat de 68 de ani, din Anieș, a sesizat faptul că în noaptea de 16 spre 17 iunie a.c., i-a fost sustras din curtea locuinței sale un moped.
În urma investigațiilor efectuate, în scurt timp, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au depistat un tânăr de 20 de ani, din Rodna, bănuit de comiterea faptei precum și mopedul sustras. Acesta ar l-ar fi condus până în comuna Rodna, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În momentul depistării, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0.13 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Vehiculul a fost recuperat și restituit proprietarului de drept.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi, în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunile de furt în scop de folosință și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Accident rutier, cu patru victime, la Herina
28.11.2024
ULTIMELE COMENTARII
Baronul
29.11.2024Nu ne pasa cu cine te-ai întâlnit. Ne mai spuneți după alegeri...
la articolul Radu Moldovan: "N-am întâlnit niciun om care să-mi spună că votează cu doamna Lasconi sau cu domnul Georgescu
Votantul Anonim
28.11.2024Ne întoarcem iarăși la nu contează câți votează , contează cine numără voturile?Cine este pro-rus acum ?
la articolul CCR cere renumărarea tuturor voturilor de la alegerile prezidențiale
Ivan Suciu
28.11.2024Halucinant să îl vezi pe acest trepăduș găunos dându-și cu părerea de la elasticul de chiloți, la piatra filozofală. Nici tu nu ai priceput bine mesajul de debarasare de psd ? Este așa : PLECAȚI ȘI NU MAI VENIȚI !
la articolul Ce proiecte importante a sprijinit Daniel Suciu, pentru județul Bistrița-Năsăud
Ivan Vicol
28.11.2024Alt sfertodoct digital, cică el nu își dă demisia că nu are motiv, un neica nimeni cu o singură calitate: obraz gros psd. Nu ai ințeles mesajul Ivane ? Ți-l vom reaminti duminică. Nu mai e Ciolacu să dea ochii imprejur : oh ai venit și tu Bogdane, și tu Sorine ? Da, �...
la articolul Bogdan Ivan: "Ce am făcut în Parlamentul României pentru tine"
COMENTARII