Misiune de transport aerian în Italia (FOTO)

O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române a decolat sâmbătă, 25 aprilie, la ora 9.00, de la Baza 90 Aeriană Otopeni, cu destinația Milano pentru transportul în Italia a 90 mii de măști de protecție tip FFP 2. Aceste materiale sunt parte din rezerva de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19, constituită în […]

O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române a decolat sâmbătă, 25 aprilie, la ora 9.00, de la Baza 90 Aeriană Otopeni, cu destinația Milano pentru transportul în Italia a 90 mii de măști de protecție tip FFP 2.

Aceste materiale sunt parte din rezerva de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19, constituită în România, achiziționate de către țara noastră pe baza unui grant în valoare de 10 milioane € semnat de DSU/IGSU cu Comisia Europeană prin Direcția Generală Protecție Civilă și Operațiuni Umanitare Europene– DGECHO.

La întoarcere, aeronava va aduce în țară echipa de medici și asistenți care a participat în Italia, în perioada 07 – 24 aprilie, la misiunile destinate salvării persoanelor afectate de noul tip de coronavirus, alături de personalul medical italian.

Echipa de medici și asistenți români a fost însoțită în această misiune de un reprezentant al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în calitate de ofițer de legătură, având misiunea de a facilita, împreună cu autoritățile din peninsulă, integrarea echipei românești în sistemul medical italian.

Decizia nr. 1313/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 decembrie 2013 privind un mecanism de protecție civilă al Uniunii stabilește cadrul juridic de constituire a rescEU – rezerva de capacități a Uniunii Europene, ce vizează oferirea de asistență în situații în care capacitățile existente la nivel național și cele angajate de statele membre nu sunt în măsură să asigure un răspuns eficace în caz de dezastre naturale și provocate de om.
Răspândirea globală a noului coronavirus 2019-nCoV, a determinat inițierea de măsuri suplimentare la nivelul statelor membre pentru a evita escaladarea situației de urgență în întreaga Uniune. Astfel pentru a răspunde acestor provocări, prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/414 a Comisiei din 19 martie 2020, printre capacitățile rezervei rescEU a fost inclusă și stocarea de contramăsuri medicale, de echipamente medicale de terapie intensivă și de echipamente individuale de protecție destinate combaterii amenințărilor transfrontaliere grave pentru sănătate.

În acest context, având în vedere prezența activă a României pe domeniul protecție civilă, Comisia Europeană prin Direcţia Generală Protecţie Civilă şi Operaţiuni Umanitare Europene– DGECHO, a trimis Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă o invitatie pentru a constitui în România o rezervă rescEU de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19.

Astfel, Comisia a propus alocarea unui grant direct în valoare de până la 10 milioane € pentru constituirea unei rezerve inițiale de contramăsuri medicale, care vor consta în primă fază în măști de protecție individuală și ventilatoare medicale pentru terapie intensivă. Acestea urmează a fi achiziționate de autoritățile române responsabile, în regim de urgență, în funcție de ofertele disponibile pe piața internațională și depozitate prin grija Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în depozitele proprii. Grantul alocat va acoperi costurile de achiziție de echipament medical, costuri de întreținere, inclusiv costuri de reparație, costuri de asigurare, costuri de personal, inclusiv de instruire a personalului la nevoie, costuri de depozitare, costurile de transport și livrare a produselor de la depozit la beneficiari.

Aceste stocuri, constituite cu sprijinul DGECHO și aflate în gestiunea IGSU vor fi puse la dispoziția statelor membre (inclusiv România) și partenere ale Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii, în baza unei solicitări, în caz de amenințare gravă la adresa sănătății. În funcție de nevoile identificate, Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene urmează să decidă (în contextul unor activări concomitente de către mai multe state) unde vor fi folosite echipamentele din rezerva rescEU de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19, context în care IGSU va proceda la pregătirea și inițierea măsurilor necesare asigurării transportului către statul afectat.
Această invitație a Comisiei Europene adresată României constituie o recunoaștere a viabilității măsurilor pe care autoritățile le-au luat în contextul minimizării efectelor pandemiei COVID-19 dar și a statutului de generator de securitate și furnizor de asistență internațională de urgență la nivel european și global.

Mai mult, prin răspunsul prompt la această solicitare a Comisiei se creează premisele constituirii în Romania și a altor capacități europene, finanțate din bugetul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii (de luptă împotriva incendiilor de pădure cu elicoptere multi-rol și de evacuare aero-medicală pentru număr mare de pacienți critici).

Sursă foto : IGSU – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania

Etichetele acestui articol sunt medici,misiune

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ciprian

13.11.2024

Se pare ca se poarta moda cu TikTok-ul. Turc isi face studio de televiziune, Lazany il plateste pe Razvan din bani publici sa publice pe facebook.

VIDEO - Gabriel Lazany, noi dezvăluiri. Fosta administație a Primăriei și-a făcut studio TV

Iuliu

13.11.2024

Motto: „În zece ani ce de lingăi Nu se văzură-n slujbe mari, Câți oameni fără căpătâi N-ajunseră milionari! Veniți și voi, străini calici, Și strângeți tot ce-a mai rămas! Ce să mai faci? Ce să mai zici? Sărmană țară de pripas!” (Alexandru Vl...

Nicolae Ciucă își trasează propriul drum: „Iohannis nu e Putin, iar eu nu sunt Medvedev”

Pompey

13.11.2024

N-am treaba nici un candidat politic dar .. nu-mi poace vrajeala Daca asta e studio cum doar la marile televiziuni gasesti 😂 o

VIDEO - Gabriel Lazany, noi dezvăluiri. Fosta administație a Primăriei și-a făcut studio TV

Ioan Gura de Argint

11.11.2024

Onoare si credinta? Voi?! Care va demiteti colegii de partid?! Serios?!

Dorin Vlaşin şi Robert Sighiartău, în comuna Şanţ (FOTO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing