Mica Oprea: “Dorința mea este să fiu un prefect al unității, echilibrului, înțelegerii, transparenței”

“Este o onoare să fiu numită în funcția de prefect al județului Bistrița-Năsăud, al dumneavoastră, al tuturor. Totodată, privesc acest act ca pe o responsabilitate, nu ca pe un privilegiu, înțelegând complexitatea perioadei prin care trecem cu toții. Cu ajutorul echipei de la Instituția Prefectului, pe care, în mare pare o cunosc, fiindu-mi colegi, în […]

“Este o onoare să fiu numită în funcția de prefect al județului Bistrița-Năsăud, al dumneavoastră, al tuturor. Totodată, privesc acest act ca pe o responsabilitate, nu ca pe un privilegiu, înțelegând complexitatea perioadei prin care trecem cu toții. Cu ajutorul echipei de la Instituția Prefectului, pe care, în mare pare o cunosc, fiindu-mi colegi, în perioada în care am mai muncit împreună și a experienței administrative, vom face tot ce ne stă în putință să fim alături de oameni”, a transmis Mica Oprea, noul prefect al județului Bistrița-Năsăud.
 
“Dorința mea este să fiu un prefect al unității, echilibrului, înțelegerii, transparenței și bunei cooperări cu autoritățile publice locale din județ, cu instituțiile statului și cu serviciile publice deconcentrate, dar și cu colegii din cadrul instituției, solicitând implicare și responsabilitate pentru eficientizarea activității și cuantificarea rezultatelor. Îmi doresc ca Instituția Prefectului să fie ancorată-n realitate, axată pe rezolvarea problemelor cetățenilor județului nostru, răspunzând în spiritul legii, tuturor solicitărilor venite din partea acestora.
Vă asigur de implicarea mea în toate provocările pe care le voi întâlni, astfel încât să fie evitate blocajele administrative. Așadar, sunt hotărâtă ca împreună cu cei doi subprefecți, domnii Atilla-Lehel Decsei și Ioan Zăgrean să îmi pun toată experiența și priceperea în slujba oamenilor din județul Bistrița-Năsăud și să rezolvăm orice situație, în spiritul legii”, a transmis Mica Oprea.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Eori

14.07.2025

Lumea Trebuie Să Știe Că Se Poate Folosii Orice Ce Fel De Router Ce Se Găsește În Magazine, La Cablu De Fibră Optică De Internet, Dar Necesită Adaptor De Fibră Optică - RJ45, Spre Exemplu: https://www.google.ro/search?q=Adaptor+RJ45+Fibr%C4%83+Optic%C4%83&sca_esv=e1...

Cea mai tare ofertă de internet și televiziune, în Bistrița-Năsăud

Eori

14.07.2025

https://www.infobistrita.ro/internet-si-televiziune-cu-10-lei-luna-pentru-5000-de-bistriteni-si-sangeorzeni

Cea mai tare ofertă de internet și televiziune, în Bistrița-Năsăud

Hrisca Ana

13.07.2025

Sunt locuitor al frumoasei comune lunca ilvei care de zece ani face naveta la leoni bistrita. Am o deosebita admirație și profund respect pentru primarul nostru....este deosebit. Merita din plin acel trofeu și țin să-l felicit pe această cale. Eu cred ca a reușit aceast...

De ce aduce Primăria Lunca Ilvei cântăreți de top la Zilele Comunei

Grecu Costel

12.07.2025

Bună seara! Cum asi putea înscrie 2 copii la concursul de toacă?

TRÂMBIȚA ÎNGERILOR - Concurs de bătut toaca la nivel județean

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing