Meciul cu nod în gât

V-ați imaginat vreodată cum e să știi că faci ceva pentru ultima dată? V-ați imaginat cum e să știi că azi faci pentru ultima dată ce ai îndrăgit toată viața și că viața ta continuă, dar lași în urmă cele mai frumoase amintiri, cele mai intense trăiri, cele mai pure emoții, bucuri și dezamăgiri, deopotrivă?

Astăzi, noi, iubitorii handbalului, am urmărit un meci întreg cu nod în gât. Am râs, ne-am mirat, am fost impresionați, nostalgici, plini de speranță, am aplaudat, ne-am bucurat, ne-am întristat și, poate pentru prima dată, nimeni nu a huiduit. Un meci mai scurt ca de obicei, poate pentru a comprima în doar 40 de minute emoțiile trăite în peste 20 de ani de handbal.

N-am să uit niciodată iarna anului 2005, nu pentru că eram mai tânăr, neliniștit și trăiam viața la maxim, ci pentru impresionantul Mondial, la care România a spulberat marile forțe ale handbalului, Germania, Ucraina, Danemarca, Franța, Ungaria, obținând argintul, după o finală dramatică cu Mama Rusie. Da, Luminița Huțupan, Paula Ungureanu, Narcisa Lecușanu, Aurelia Brădeanu, Valentina Elisei, au făcut atunci o întreagă țară fericită. Da, tot ele, după aproape două decenii, s-au reîntâlnit la Bistrița, pe teren, într-un meci istoric.

Alice nu s-a născut la Bistrița, dar e a noastră, după seara asta și, în vremurile în care nu se mai pune preț pe oameni, pe valori, faptul că un județ a organizat un astfel de eveniment pentru una dintre cele mai mari sportive ale României contează enorm.

S-o vezi pe Huțupan marcând de pe extremă, pe portărița Paula Ungureanu bucurându-se că dă un gol cu atitudinea de "spartană" care a consacrat-o când baricada poarta, să le revezi jucând pe Nechita sau Lecușanu, alături de cele mai bune handbaliste ale generației actuale, aici la Bistrița, unde, nu demult, sportul era în moarte clinică, înseamnă ceva.

Astăzi, a fost meciul lui Alice, o carieră de peste două decenii, cu performanțe impresionante, într-o oră de emoții intense, la Bistrița, ca un făcut, în bătrâna sală polivalentă, de care ne leagă și pe noi atâtea amintiri.

Mulțumim, Alice, pentru tot ce ne-ai oferit în anii ăștia! Pentru noi, a fost o onoare!

COMENTARII

To

în 17.08.2022 ora 14:10:42 Toni a scris:

Lasă un răspuns

Meciul de retragere al Valentinei 𝐄𝐋𝐈𝐒𝐄𝐈 ar fi trebuit să aibă loc în noua sală polivalentă din Bistriţa, construită în localitatea componentă Unirea printr-un proiect iniţiat de Consiliul Judeţean (CJ) şi finanţat prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), în valoare de aproximativ 27,5 milioane de euro. Dar, "ghinion". Desi noua Polivalentă a fost inaugurată pe 12 august 2022, neavând terminate toate procedurile legale pentru ca transferul de la CNI să de facă la Consiliul Judeţean. De altfel, presedintele PSD - Marcel Ciolacu prezent la inaugurare, în discursul său a făcut o gafă spunând: „Astăzi am venit la inaugurarea unei case mortuare de care vom beneficia cu toții la un moment dat". Probabil Ciolacu se gândea la cele 27 milioane de euro îngropate în hardughia de la Unirea, desi orasul Bistriţa mai are o sală polivalentă lângă parcul municipal, cea in care a avut loc meciul de retragere al Valentinei Elisei, fosta căpitan al naţionalei de handbal feminin a României.


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Merțedes

30.03.2025

Da, rămăne lider pănă luni cănd se va judeca la Comisia de disciplină cauza 69 😅. Apoi d8n weekendul următor șanse mari să treacă Băbuțan cu Dacia peste "Merțanul" Bogdănelei 😅😅😅

FOTBAL. Gloria a remizat cu Unirea Alba Iulia, scor 0-0

Balan Marius- ecologist

29.03.2025

Daniele ! Ce SMANTANEALA ar fi iesit daca se facea parcarea in parcul Eminescu in vremea colegului tau OTC cu trei mandate si locul de parcare trecea de 20.000 euro avand in vedere cate retele trebuiau mutate din subsolul parcului. La asta nu te gandesti ? Noroc cu cele 550...

Daniel Suciu, despre vinieta albastră: "Bistrițenii plătesc de 4 ori mai puțin" (VIDEO)

Ioana

26.03.2025

Prin localitățile componente când faceți controale ca n au nici o treaba la baruri cu mașini tractoare beau și urca la volan și cu 10 beri băute și eu poate pt un bec semnalizare iau amenda. Va rog controale !!

Infracțiuni la regimul rutier, constatate în flagrant delict de către polițiști

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing