Material lemnos, ridicat de polițiști în vederea confiscării
În cadrul acțiunilor preventive desfășurate ieri, 2 decembrie, în intervalul orar 14.00-17.00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, împreună cu jandarmi au verificat 14 societăți comerciale și au legitimat 40 de persoane. De asemenea, polițiștii au verificat 6 persoane plasate sub control judiciar sau aflate în arest la domiciliu, nefiind constatate nereguli. În trafic, […]
În cadrul acțiunilor preventive desfășurate ieri, 2 decembrie, în intervalul orar 14.00-17.00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, împreună cu jandarmi au verificat 14 societăți comerciale și au legitimat 40 de persoane.
De asemenea, polițiștii au verificat 6 persoane plasate sub control judiciar sau aflate în arest la domiciliu, nefiind constatate nereguli. În trafic, au fost efectuate testări cu aparatul etilotest, fiind oprite pentru control 20 de autovehicule, printre care și un transport de material lemnos.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4150 lei, dintre care 7 pentru abateri la regimul rutier, 2 pentru nerespectarea Legii 61/1991 și 4 conform Legii 55/2020. Totodată, a fost aplicată o sancțiune contravențională pentru nerespectarea Legii 171/2010, în valoare de 3000 de lei și a fost dispusă ridicarea în vederea confiscării a cantității de 9,51 m.c. de material lemnos, transportat fără documente legale.
Materialul lemnos, în valoare de 2.824 de lei, era transportat cu o autoutilitară care a fost oprită pentru control și care era condusă de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Tureac. Acesta a fost depistat pe drumul național 17, în Mureșenii Bârgăului.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ionuț martinita
22.12.2024Salut
la articolul SKANDENBERG. Bistrițeanul Tiberius Buta e din nou campion național (FOTO)
Harap ALb
18.12.2024Nu mai stati cu ochii in telefon in timp ce conduceti!
la articolul Accident rutier, cu două autoturisme și un autocar, în Livezile
Andrei
18.12.2024Am fost inmplicat in accident toti sunt bine
la articolul Accident rutier, cu două autoturisme și un autocar, în Livezile
Marica Sorin
18.12.2024Bună ziua mai aveți nevoie de personal
la articolul GLS Bistrița face angajări pentru mai multe posturi
COMENTARII