Lemne fără acte, confiscate de polițiștii bistrițeni
La data de 5 mai a.c., pe drumul județean 151, în localitatea Lechința, a fost oprit în trafic, pentru control, un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Ibănești-Pădure, județul Mureș. Acesta conducea o autoutilitară cu care transporta material lemnos. Cu ocazia verificărilor, a prezentat polițiștilor documente de însoțire pentru cantitatea de 4,12 mc […]
La data de 5 mai a.c., pe drumul județean 151, în localitatea Lechința, a fost oprit în trafic, pentru control, un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Ibănești-Pădure, județul Mureș. Acesta conducea o autoutilitară cu care transporta material lemnos.
Cu ocazia verificărilor, a prezentat polițiștilor documente de însoțire pentru cantitatea de 4,12 mc cherestea, însă transporta efectiv 13,25 mc de cherestea. Diferența, respectiv cantitatea de 9,13 mc cherestea, în valoare de 5834 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancționat contravențional, conform Legii 171/2010.
La aceeași dată, cu ocazia activităților de monitorizare și patrulare în zona de competență, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud au depistat și oprit în trafic, pentru control, o autoutilitară care circula pe drumul județean 172G, prin Orheiu Bistriței.
Cu ocazia verificărilor, a fost identificat șoferul ca fiind un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Mureș. Acesta transporta material lemnos în valoare de 862 de lei pentru care nu avea documente legale de proveniență și transport. A fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Un copil a căzut de la balcon, în Bistrița
16.11.2024
ULTIMELE COMENTARII
Ciprian
13.11.2024Se pare ca se poarta moda cu TikTok-ul. Turc isi face studio de televiziune, Lazany il plateste pe Razvan din bani publici sa publice pe facebook.
la articolul VIDEO - Gabriel Lazany, noi dezvăluiri. Fosta administație a Primăriei și-a făcut studio TV
Iuliu
13.11.2024Motto: „În zece ani ce de lingăi Nu se văzură-n slujbe mari, Câți oameni fără căpătâi N-ajunseră milionari! Veniți și voi, străini calici, Și strângeți tot ce-a mai rămas! Ce să mai faci? Ce să mai zici? Sărmană țară de pripas!” (Alexandru Vl...
la articolul Nicolae Ciucă își trasează propriul drum: „Iohannis nu e Putin, iar eu nu sunt Medvedev”
Pompey
13.11.2024N-am treaba nici un candidat politic dar .. nu-mi poace vrajeala Daca asta e studio cum doar la marile televiziuni gasesti 😂 o
la articolul VIDEO - Gabriel Lazany, noi dezvăluiri. Fosta administație a Primăriei și-a făcut studio TV
Ioan Gura de Argint
11.11.2024Onoare si credinta? Voi?! Care va demiteti colegii de partid?! Serios?!
la articolul Dorin Vlaşin şi Robert Sighiartău, în comuna Şanţ (FOTO)
COMENTARII